Marian Enache a fost ales, sâmbătă, preşedinte al Curţii Constituţionale, prin vot secret, pentru un mandat de trei ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În ziua de sâmbătă, 11 iunie 2022, ora 13,00, la Palatul Cotroceni, în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi în prezenţa prim-ministrului,  a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale de către doamna Mihaela Ciochină, doamna Laura-Iuliana Scântei şi domnul Dimitrie-Bogdan Licu", a transmis CCR, într-un comunicat de presă.

Prin Decretul nr.782, publicat în Monitorul Oficial nr. 464 din 9 mai, Mihaela Ciochină a fost numită în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu 11 iunie.

Prin Hotărârea Senatului nr.81, respectiv Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.36, publicate în Monitorul Oficial nr.430 din 3 mai 2022, Laura-Iuliana Scântei şi Dimitrie-Bogdan Licu au fost numiţi judecători la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu 11 iunie.

"Momentul depunerii jurământului marchează, potrivit art.63 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, intrarea în exerciţiul funcţiei de judecător al Curţii Constituţionale şi a fost urmat de reunirea Plenului, în noua componenţă, pentru alegerea noului preşedinte al Curţii. În urma votului secret, cu unanimitatea voturilor judecătorilor prezenţi, domnul Marian Enache a fost ales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de trei ani", a precizat CCR.

Conform sursei citate, procedura de alegere a noului preşedinte al Curţii Constituţionale s-a desfăşurat în temeiul dispoziţiilor art.7 alin.(1), (2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.