Un bărbat şi o femeie sunt suspectaţi că, în primăvara acestui an, au furat bunuri în valoare de 2 milioane de euro din casa unui cetăţean străin care locuieşte în apropiere de Bucureşti, în localitatea Corbeanca. Ei au intrat în locuinţa păgubitului fie folosind o cheie copiată după cea originală, fie forţând uşa de acces şi au dezactivat sistemele de alarmă. Poliţiştii au făcut mai multe descinderi, în urma cărora au recuperat ceasuri de lux, bijuterii şi obiecte de valoare care reprezintă aproximativ jumătate din prejudiciu.
Ancheta derulată de către poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Ilfov sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov a demarat în urma unei sesizări făcute în data de 20 mai de către un cetăţean străin care a sunat la 112 anunţând că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în locuinţa sa situată în comuna Corbeanca, de unde au furat mai multe bunuri de valoare.
"În urma cercetărilor efectuate şi a activităţilor investigativ-operative desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, cu sprijinul specialiştilor criminalişti, s-a stabilit faptul că, în perioada februarie - aprilie 2026, persoanele bănuite ar fi pătruns în repetate rânduri în imobilul persoanei vătămate, atât prin folosirea unei chei autentice obţinute anterior, cât şi prin forţarea uşilor de acces. Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi dezactivat şi sustras sistemele de alarmă şi supraveghere video montate la imobil", informează, vineri, Poliţia Română.
În cadrul anchetei, poliţiştii au stabilit că din casa cetăţeanului străin au fost furate numeroase bunuri şi valori, printre care ceasuri de lux, bijuterii din aur şi platină, articole vestimentare şi accesorii de lux, obiecte decorative şi de mobilier, electrocasnice, echipamente electronice, documente personale, precum şi importante sume de bani. Hoţii au sustras de asemenea 5000 de euro dintr-un autoturism aparţinând cetăţeanului străin, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 2.000.000 de euro.
Joi, 25 iunie, poliţiştii au făcut trei percheziţii domiciliare la imobile situate în judeţele Ilfov şi Călăraşi, locuinţe folosite de către principalii suspecţi din dosar, un bărbat şi o femeie.
Anchetatorii au reuşit să recupereze ceasuri de lux, bijuterii şi alte obiecte de valoare, estimate la aproximativ 1.000.000 de euro.
În timpul percheziţiilor, la una dintre adrese poliţiştii au găsit arme şi muniţie deţinute de o altă persoană, respectiv un pistol neletal, două arme de vânătoare şi aproximativ 1.750 de cartuşe de diferite calibre, ancheta în acest caz fiind preluată de către poliţiştii specializaţi din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
Bărbatul şi femeia suspectaţi de furt au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov va decide dacă îi prezintă pe cei doi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
