Curtea de Apel Braşov a confirmat mandatul de arestare preventivă pe numele interlopului braşovean Alen Moisin, acuzat de obţinerea unor importante sume de bani din vânzarea unor mari cantităţi de droguri de risc şi pentru deţinerea, în scopul comercializării, a unor opere de artă furate, cel mai probabil, din Spania şi adus în ţară joi noapte. În prezent, el se află în arestul Poliţiei Judeţene Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Curţii de Apel Braşov au declarat că mandatul european de arestare preventivă emis pe numele lui Alen Moisin a fost confirmat de judecătorii instanţei.

Interlopul braşovean a fost adus în ţară joi noapte, sub escortă, în prezent el aflându-se în arestul Poliţiei Judeţene Braşov.

Procurorii DIICOT au  dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 11 persoane, trei fiind cercetate în stare de arest preventiv şi alte opt sub control judiciar într-un amplu dosar penal de trafic de droguri şi furt de opere de artă, capul acestei grupări fiind, potrivit procurorilor, cunoscutul interlop braşovean Alen Moisin.

Potrivit procurorilor, Alen Daniel Moisin este cunoscut ca unul dintre liderii mediului interlop braşovean care s-a remarcat de-a lungul timpului prin metodele deosebit de violente cu care a acţionat  în derularea unor activităţi infracţionale: (tulburarea liniştii publice, proxenetism, furt calificat, infracţiuni informatice, infracţiuni contra persoanelor, şantaj, cămătărie, trafic de droguri. El a fost de mai multe ori la puşcărie, dar de fiecare dată şi-a reluat activitatea infracţională, susţin procurorii, care precizează că de această dată Alen Moisin a intrat în vizorul anchetatorilor în toamna anului trecut.

Astfel, în 7 septembrie 2016, procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DIICOT s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un grup infracţional organizat coordonat  de către inculpatul Alen Daniel Moisin obţine importante sume de bani din comercializarea unor mari cantităţi de droguri de risc, precum şi că deţine, în scopul comercializării, mai multe opere de artă sustrase, cel mai probabil, de pe teritoriul Spaniei.

"În data de 08  septembrie 2016 s-a dispus începerea urmăririi penale «in rem» sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi furt. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Alen-Daniel Moisin a operaţionalizat o filieră infracţională specializată în traficul de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc  şi procurarea unor opere de artă de valoare sustrase, cel mai probabil, din Spania.  Din investigaţiile efectuate a rezultat că inculpatul  Moisin Alen Daniel a constituit o structură infracţională de tip mafiot piramidală,  plasându-se în vârful acestei structuri, având ca scop obţinerea unor importante sume de bani din introducerea în ţară a unor mari cantităţi de droguri de risc şi comercializarea acestora“, se arăta în comunicatul procurorilor DIICOT.

Alen Moisin este acuzat de către procurori că şi-a introdus finul, dar şi apropiaţii în afacere. 

"Pe palierul  II al acestei structuri, inculpatul Alen Moisin Daniel l-a plasat pe finul şi omul său de încredere, inculpatul Maftei Valeriu Adrian, acesta fiind sprijinit activ în desfăşurarea activităţilor infracţionale de către prietena sa, inculpata Giosu Diana. S-a reţinut că inculpatul Maftei Valeriu Adrian a avut rolul de coordonator al vânzărilor de droguri procurate de către inculpatul Alen Daniel Moisin şi de colector al sumelor de bani provenite din astfel de activităţi“, se mai arăta în comunicatul procurorilor.

Potrivit sursei citate, Alen Daniel Moisin a reuşit să recruteze şi alţi executanţi care erau plătiţi să facă ce le spuneau liderii sau erau bătuţi. Printre membrii reţelei se numără  Pavel Cătălin Florin, Kiss Alexandru Andrei, Pintiliasa Răzvan Ionuţ, Ganea Alex Costică, zis “Alex Ţiganul” şi Pavel Mihai zis “Clei”.

Procurorii şi poliţiştii au urmărit permanent reţeaua şi au adunat probe.

"În data de 21 octombrie 2016, inculpatul Alen Daniel Moisin i-a vândut inculpatului Miron Vasile, cetăţean moldovean,  cantitatea de 3,56 grame cannabis (mostră), cu preţul de 150 lei, cei doi înţelegându-se ca în cazul în care cumpărătorul va aprecia calitatea  “mărfii” să tranzacţioneze cantităţi de ordinul kilogramelor de cannabis. În  8 noiembrie 2016, Moisin i-a vândut lui Ion Dumitru (ofiţer în cadrul unei unităţi militare din judeţul Braşov) cantitatea de 500 de grame de cannabis, acesta din urmă angajându-se să plătească ulterior suma de 18.500 lei. În 20 ianuarie 2017 în jurul orelor 21:52 lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Braşov-Biroul de Supravegheri Judiciare au vizitat locuinţa la care inculpatul Alen Daniel Moisin îşi executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, situată în municipiul  Braşov, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu se află la domiciliu. În cursul aceleiaşi seri, în municipiul Săcele, a fost făcut un control asupra unui autoturism aparţinând tatălui inculpatului Maftei Valeriu Adrian, ocazie cu care a fost identificată o pungă conţinând aproximativ 300 grame cannabis. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că respectiva pungă fusese preluată  de către inculpatul Maftei Valeriu Adrian, de la inculpatul Alen Daniel Moisin, cu câteva ore înainte.  În data de 22 ianuarie 2017, inculpatul Pavel Mihai Ionuţ a fost oprit în trafic imediat după ce a ridicat de la locuinţa inculpatului Alen Daniel Moisin, situată în municipiul Braşov, cantitatea aproximativă de 85 grame cannabis“, precizau procurorii.

Procurorii au făcut şi alte percheziţii, în urma cărora au găsit picturi valoaroase şi cantităţi mari de droguri.

"În data de 21 ianuarie 2017, au fost identificate şi ridicate de la membrii reţelei infracţionale 46 de picturi, cel mai probabil sustrase de la colecţionari ai unor state membre UE, unele dintre acestea datând din secolele XVIII - XIX, a căror valoare totală a fost estimată provizoriu la aproximativ 50.000 euro, în cauză fiind dispusă efectuarea unei evaluări în vederea stabilirii provenienţei, vechimii şi valorii artistice a acestora. Cu aceeaşi ocazie, au fost identificate patru bucăţi de fildeş de elefant având greutatea totală de 53 de kilograme şi o valoare estimată la 53.000 euro. În total, în cauză a fost identificată şi ridicată cantitatea aproximativă de aproximativ 1.5 kilograme de cannabis,  însă din cercetări a rezultat că numai în cursul anului 2016  inculpatul Alen Daniel Moisin a introdus, prin intermediari, pe teritoriul României, cantitatea de peste 10 kilograme de cannabis“, se mai arăta în comunicatul procurorilor.

Ca să nu fie prins de către anchetatori, Alen Moisin a reuşit să fugă din ţară cu acte false.

"În data de 24 ianuarie 2017, Curtea de Apel Braşov a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv şi s-a dispus darea în urmărire generală şi internaţională a acestuia. În  27 ianuarie, a fost efectuată o nouă percheziţie la domiciliul lui Moisin, ocazie cu care în imediata apropiere a gardului împrejmuitor al proprietăţii închiriate de către acesta au fost găsite îngropate aproximativ 200 de grame de cannabis ambalat într-o pungă vidată, un pistol marca Bruni şi 100 cartuşe calibrul 9 mm“, se preciza în comunicatul procurorilor.

Aceeaşi sursă preciza că în acelaşi imobil au fost găsite un permis de conducere pe numele lui Alen Moisin, eliberat de către autorităţile mexicane şi o carte de identitate falsificată.

Totodată, procurorii au stabilit că, în perioada 10 - 11 februarie 2017, Moisin  a trecut fraudulos graniţa, spre Ungaria, prin "zona verde”, unde şi-a procurat un set de documente falsificate.

"În cauză a fost declanşată o amplă activitate de asistenţă juridică internaţională adresată autorităţilor spaniole, astfel încât Alen Daniel Moisin a fost localizat şi prins în Madrid la data de 18 februarie 2017“, notau procurorii.

În perioada 6-7 aprilie 2017, în cadrul cererii de comisie rogatorie, procurorii DIICOT Braşov au mers la Madrid, pentru a-l audia pe Alen Daniel Moisin şi pentru a-i aduce la cunoştinţă faptele reţinute în sarcina sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.