Managerul Spitalului Municipal Motru, din judeţul Gorj, Teodor Codrin Zavate, a fost trimis în judecată sub control de către procurori ai Serviciului Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, fiind acuzat că în toamna anului 2015 a primit de la o persoană 1.500 de euro pentru a o ajuta să ocupe un post de asistent medical în unitatea sanitară pe care o conducea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Teodor Codrin Zavate, manager al Spitalului Municipal Motru, a primit de la o persoană, martor în dosar, în toamna anului 2015, suma de 1.500 euro pentru a o ajuta să ocupe un post de asistent medical în unitatea sanitară pe care o conducea.
Mai mult, Zavate i-a creat martorului convingerea că, folosindu-se de calitatea sa de manager, îi poate asigura ocuparea postului respectiv prin participarea formală la un concurs organizat în acest sens.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Întrucât după organizarea concursului respectiv martorul nu a ocupat postul promis, în 13 iulie 2016, managerul a restituit  banii primiţi anterior ca mită.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a sumei de 1.500 euro, pentru confiscarea specială a acesteia.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Teodor Codrin Zavate trebuie, printre altele, să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv aceea de manager al Spitalului municipal Motru.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.