Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a afirmat marţi seară, la RRA, că în 2016, din peste 400 de dosare trimise în instanţă, doar 1 % au fost restituite, restituirea neînsemnând însă încheierea procesului penal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Statistic, anul trecut procurorii au trimis în instanţă 403 dosare şi doar 4 au fost restituite definitiv la DNA, adică într-un procent de sub 1 %", a declarat Kovesi.

Ea a precizat că restituirea nu inseamnă finalul procesului penal, nu inseamnaă că persoana respectivă este vinovată sau este nevinovată.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Au fost cazuri în care s-au dat soluţii de condamnare", a explicat Laura Codruţa Kovesi.

Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa recent că în ultimele şase luni ale anului 2016 nu s-a înregistrat nicio restituire definitivă.

De asemenea, instituţia mai consemna că, la criteriul "restituiri definitive”, pe anul 2015 s-a dispus restituirea definitivă în patru dosare, iar în anul 2014 tot în patru dosare. 

"Restituirea dosarului la procuror vizează completarea urmăririi penale în conformitate cu precizările făcute de judecătorul de cameră preliminară şi nu echivalează cu exonerarea de răspundere penală a inculpatului. În unele situaţii restituirea poate să vizeze şi aspecte de formă ale rechizitoriului", preciza Direcţia Naţională Anticorupţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.