Inspectorul de muncă din Alba reţinut pentru că îi anunţa pe reprezentanţii unor firme despre viitoare controale inopinate, pus sub control judiciar/ Procurori: Agenţii economici au fost preveniţi, iar controalele nu au mai avut efectul aşteptat

Inspectorul de muncă din Alba reţinut pentru că îi anunţa pe reprezentanţii unor firme despre viitoare controale inopinate, pus sub control judiciar/ Procurori: Agenţii economici au fost preveniţi, iar controalele nu au mai avut efectul aşteptat

Inspectorul de muncă din Alba reţinut cu o zi în urmă pentru că, în ultimii cinci ani, i-ar fi anunţat de zeci de ori pe reprezentanţii unor firme despre controale pe care colegi de-ai săi urmau să le facă la societăţile respective a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, procurorii anunţând că au pus în mişcare acţiunea penală faţă de acesta. Potrivit procurorilor, prin divulgarea acestor informaţii nepublice, agenţii economici au fost preveniţi, iar controalele nu au mai avut efectele pentru care fuseseră organizate, o mare parte dintre acestea urmărind identificarea şi combaterea muncii nedeclarate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba anunţă, miercuri, că procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Doru-Călin Negru, aflat în stare de reţinere, pentru 53 de infracţiuni de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, precum şi luarea măsurii controlului judiciar în cazul acestuia, pe o durată de 60 de zile.

„Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că, în perioada 2021–2026, în calitate de angajat cu atribuţii de control în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, inculpatul Negru Doru-Călin a divulgat, în mod repetat şi fără drept, informaţii nedestinate publicităţii către reprezentanţii unor agenţi economici ce îşi desfăşurau activitatea economică pe raza judeţului Alba, constând în anunţarea unor controale viitoare ce aveau caracter inopinat şi confidenţial sau a unor controale de fond ori tematice care urmau a fi efectuate de alţi inspectori de muncă, fără a fi mandatat de către aceştia pentru a anunţa controalele”, precizează sursa citată. 

Potrivit anchetatorilor, ca urmare a divulgării informaţiilor nedestinate publicităţii, agenţii economici au fost preveniţi, iar controalele nu au mai avut efectele pentru care fuseseră organizate, o mare parte dintre acestea urmărind identificarea şi combaterea muncii nedeclarate. 

„Totodată, pe baza indicaţiilor oferite de inculpat, reprezentanţii agenţilor economici s-au pregătit în mod corespunzător pentru a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea normelor legale din domeniul relaţiilor de muncă sau al securităţii şi sănătăţii în muncă”, adaugă sursa citată.

Pe durata controlului judiciar, Doru-Călin Negru este obligat să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu colegii audiaţi în calitate de martori şi cu reprezentanţii agenţilor economici cărora le-a divulgat datele despre controale şi să nu exercite activitatea de inspector de muncă la Serviciul control relaţii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba. 

„Inculpatului i s-a atras atenţia că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive”, mai anunţă Parchetul Tribunalului Alba.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră