Inspecţia Judiciară a fost sesizată ca urmare a deciziei preşedintelui CSM Lia Savonea în legătură cu procurorul Maria Piţurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a participat la preluarea fetiţei de 8 ani din Mehedinţi, adoptată de o familie de origine română din SUA.
”Faţă de aspectele semnalate de mass-media cu privire la conduita unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care ar fi bruscat o minoră cu ocazia efectuării unei percheziţii în cursul zilei de 21 iunie 2019, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător Lia Savonea, a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la împrejurările şi modalitatea în care procurorul a exercitat supravegherea cercetării penale în cauză şi a coordonat activitatea de efectuare a percheziţiei domiciliare”, anunţă sâmbătă CSM..
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii solicită efectuarea cu celeritate a tuturor verificărilor prevăzute de lege pentru clarificarea în cel mai scurt timp a tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept referitoare la acest caz.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.