Poliţiştii au făcut, joi, împreună cu procurori DIICOT, 15 percheziţii în judeţele Ialomiţa, Iaşi, Ilfov şi Alba într-un caz de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj şi spălarea banilor. Potrivit anchetatorilor, presupuşii cămătari sunt acuzaţi că, începând din 2020, au creat o grupare care dădea bani cu împrumut unor persoane cerând dobânzi de până la 100%, iar în cazul în care cei împrumutaţi nu respectau termenele, membrii reţelei îi ameninţau şi intimidau, pentru recuperarea debitelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 15 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Ialomiţa, Iaşi, Ilfov şi Alba, într-o cauză privind constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj şi spălarea banilor. 

Anchetatorii au stabilit că, începând cu anul 2020, şase persoane ar fi iniţiat şi constituit, în judeţul Ialomiţa, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat ulterior alţi 13 membri, în scopul obţinerii de beneficii materiale substanţiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care ar fi pretins dobânzi lunare sau la termenele stabilite, cuprinse între 10% - 100% din valoarea împrumuturilor acordate.

Operaţiunile s-ar fi derulat în afara cadrului legal care reglementează condiţiile în care îşi pot desfăşura activitatea entităţile financiare nebancare.
 
În situaţia în care persoanele împrumutate nu şi-ar mai fi putut onora obligaţiile asumate, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi recurs la ameninţări sau acte de intimidare, pentru recuperarea debitelor. 

Totodată, în vederea creării unei aparenţe de legalitate a capitalului bănesc obţinut şi ascunderii originii ilicite a acestuia, persoanele cercetate l-ar fi introdus în circuitul civil, prin cumpărarea de autoturisme de lux din Ungaria, utilizând în acest scop societăţi comerciale de tip „fantomă”.

Aceste demersuri ar fi fost realizate în vederea creşterii veniturilor ilicite ale membrilor grupului infracţional organizat, prin eludarea obligaţiei de plată a taxei pe valoarea adăugată (TVA), aferentă autoturismelor achiziţionate. 

Astfel, prin activităţile infracţionale desfăşurate, acestea ar fi introdus în circuitul civil aproximativ 2 milioane de euro.

Audierile se desfăşoară la sediul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.