Două persoane acuzate că vindeau produse cu efecte psihoactive care, în 2021, au dus la decesul unui tânăr de 21 de ani din Braşov, au fost condamnate definitiv la închisoare. Unul dintre inculpaţi a primit o pedeapsă de 10 ani, iar cel de-al doilea o pedeapsă de doi ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 11 august 2022, Curtea de Apel Braşov a admis apelul formulat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Braşov şi a dispus condamnarea la pedepsele de 10 ani de închisoare, respectiv 2 ani de închisoare, a două persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, ucidere din culpă şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive”, a trasmis, vineri, Poliţia Română.  

Sursa citată a precizat că, la data de 19 septembrie 2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea pentru 24 de ore a două persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, ucidere din culpă şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, reţinându-se faptul că persoanele au comercializat droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori din municipiul Braşov. 

”La data de 17 februarie 2021, un tânăr, în vârstă de 21 ani, din municipiul Braşov, ar fi fost transportat, în stare gravă, la o unitate medicală, în cele din urmă, survenind decesul acestuia. Din cercetările efectuate în cauză de către poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Braşov, a rezultat faptul că tânărul, în vârstă de 21 ani, decedat, era consumator de noi substanţe cu efecte psihoactive, iar în cursul dimineţii de 17 februarie 2021, ar fi consumat astfel de substanţe, pe care le achiziţionase de la una dintre cele două persoane”, au mai precizat poliţiştii.  

Aceştia au explicat că, în urma efectuării autopsieim, a rezultat faptul că între decesul tânărului şi consumul de substanţe psihoactive ar fi existat o legătură directă de cauzalitate.  

 ”La data de 19 septembrie 2021, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Braşov, au efectuat două acţiuni de prindere în flagrant delict a celor două persoane, acestea fiind depistate în timp ce deţineau asupra lor substanţe psihoactive, pe care intenţionau să le comercializeze”, au mai precizat poliţiştii.   

La data de 20 septembrie 2021, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a celor două persoane, pentru 30 de zile.  

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, Direcţiei Generale Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale şi cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.