Dosarul în care Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influenţă legat de numirea guvernatorului Deltei Dunării va fi judecat de Curtea de Apel Bucureşti, după ce instanţa supremă a admis cererea avocaţilor acestuia, care au arătat că faptele de care Olteanu este acuzat ar fi fost comise în calitate de membru de partid, nu de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuia să înceapă marţi judecarea pe fond a dosarului în care Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al Băncii Naţionale a României, este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi primit un milion de euro pentru a înlesni numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Avocaţii lui Bogdan Olteanu au cerut instanţei să trimită dosarul la Curtea de Apel Bucureşti deoarece presupusele fapte de trafic de influenţă de care este acuzat ar fi fost comise în calitate de membru de partid, nu de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

„Dorim să punem în discuţie necompetenţa instanţei supreme. Considerăm că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competenţă să judece această cauză. Fapta care se reţine în sarcina lui Bogdan Olteanu nu are legătură cu funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pe care a avut-o. Preşedintele Camerei Deputaţilor are atribuţia de a reprezenta instituţia în relaţiile interne şi externe. Procurorii au zis că Olteanu ar fi săvârşit fapta din această poziţie. A avea o atribuţie de reprezentare nu înseamnă că avea puterea să facă o numire în componenţa Guvernului. Din punct de vedere legal, nu există niciun element ca Olteanu să fi avut vreo posibilitate legată să determine numirea domnului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării”, a susţinut apărătorul lui Bogdan Olteanu în faţa judecătorilor.

În sprijinul afirmaţiilor sale, avocatul a arătat că la dosar există o confruntare între Bogdan Olteanu şi omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

„Acolo, Vîntu spune că este dispus să finanţeze campania electorală a PNL şi a lui. Nimic din acest dosar nu ne duce către convingerea că Olteanu ar fi săvârşit aceste fapte din această funcţie. Instanţa supremă nu este competenţă să judece acesta dosar şi cerem trimiterea cazului la Curtea de Apel, având în vedere calitatea de avocat suspendat a domnului Olteanu”, a adăugat avocatul.

În replică, procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a arătat că infracţiunea de trafic de influenţă de care este acuzat Olteanu are legătură cu funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, dar trebuie avută în vedere şi relaţia de afinitate a acestuia cu Călin Popescu Tăriceanu.

„Este suficientă legătura cu funcţia pe care a ocupat-o. Controlul parlamentar poate fi exercitat asupra Guvernului. Declaraţia fostului guvernator al Deltei Dunării Paul Cononov este relevantă în acest sens. În plus, pe 16 septembrie 2008, Olteanu a anunţat primul la televizor că Liviu Mihaiu va fi numit guvernator al Deltei. Mihaiu a fost chemat la sediul Guvernului înainte de a fi numit ca guvernator. Apreciem excepţia ca neîntemeiată, având în vedere că până acum Înalta Curte s-a mai pronunţat şi pe măsurile preventive din acest dosar”, a spus procurorul.

Avocatul lui Olteanu a intervenit şi a arătat că, din declaraţia martorului Cononov, rezultă că a fost chemat la biroul de la partid al lui Olteanu, nu la biroul acestuia de la Camera Deputaţilor. Mai mult, şi presupusa sumă de bani la care fac referire procurorii în dosar ar fi fost dată la sediul partidului, nu în Parlament.

„În plus, în dosarul lui Vasile Blaga, deşi era preşedinte al Senatului s-a procedat similar”, a susţinut avocatul, moment în care judecătorul a venit cu o completare şi a arătat că dosarul lui Blaga a fost trimis la o instanţă inferioară încă din faza de cameră preliminară.

Bogdan Olteanu a spus că doreşte să se pronunţe pe această chestiune deoarece este jurist specializat în Drept constituţional. 

„Nu există vreo prerogativă a Guvernului asupra preşedinţilor camerelor. Nu a existat nici percepţia celor care mă acuză că ar fi discutat cu mine în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Este şi o decizie a Curţii Constituţionale în acest sens. Nu poate interveni un parlamentar să poată influenţa Guvernul”, a arătat Olteanu.

După deliberări, judecătorii instanţei supreme au admis cererea avocaţilor lui Bogdan Olteanu şi au dispus trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă.

În 18 octombrie 2016, DNA l-a trimis în judecată pe Bogdan Olteanu pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiun Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul intervenţiilor la primul-ministrul de la acea dată pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Banii de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns printr-un intermediar la Bogdan Olteanu, fiind daţi în sediul unui partid, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru şi într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.