Asocierea inculpaţilor Coldea Florian, Dumbravă Dumitru, Trăilă Doru - Florel nu a fost una conjuncturală, fiind identificată o grupare structurată şi stabilită o ierarhie în cadrul grupului şi un mod de acţiune care afectează grav încrederea în actul de justiţie şi în instituţiile statului, determinând o stare de temere în rândul persoanelor cu care interacţionează, afirmă anchetatorii în rechizitoriul prin care membrii grupării conduse de fostul director adjunct al SRI Florian Coldea au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă, constituire a unui grup infracţional organizat, spălare a banilor şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată. Dumbravă şi Trăilă îl prezentau în mod repetat pe Coldea drept „şeful cel mare”, persoana care decide dacă şi în ce măsură va fi sprijinit potenţialul client, preţul influenţei tranzacţionate.
Anchetatorii afirmă în rechizitoriu că activitatea infracţională a fost una planificată, argumentând că Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă şi-au constituit societăţi de consultanţă, iar prin societăţile astfel înfiinţate au încheiat contracte de consultanţă generală, pe de o parte cu societatea de avocatură (SCP Doru Trăilă şi Asociaţii), iar pe de altă parte între societăţile lui Coldea şi Dumbravă.
”Au fost încheiate acte adiţionale la contractele de asistenţă juridică prin care au fost modificate clauzele privind obiectul contractelor şi preţul acestora, în scopul includerii serviciilor de consultanţă juridică nelegală prestată de către numitul Dumbravă Dumitru sau pentru a da o aparenţă de legalitate sumelor pretinse de inculpaţi pentru exercitarea influenţei. Obiectul contractelor de consultanţă a fost unul nedeterminat sau determinat precar pentru a permite transferul unor sume de bani fără a exista posibilitatea verificării provenienţei şi a scopului economic al sumelor transferate prin conturi”, afirmă anchetatorii.
Aceştia mai arată că au fost încheiate contracte cu societăţi de investigaţii (SC Intelligence SRL) prin intermediul cărora să poată fi colectate informaţii care să poată fi utilizate ”în scopul creării unei stări de presiune asupra persoanelor decidente pentru promovarea intereselor clienţilor, fiind monitorizate atât părţile adverse din cadrul unor litigii, cât şi apropiaţii acestora, experţi din dosare, avocaţi sau chiar magistraţi”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.