Sute de poliţişti, jandarmi şi comisari de mediu fac, miercuri, 41 de percheziţii în municipiul Târgovişte, oraşul Titu, comunele Mătăsaru, Dragodana, Pietrari şi una în judeţul Ilfov, la persoane suspectate de comerţ ilegal de deşeuri şi de incendierea ilegală a deşeurilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: IGPR anunţă că sunt făcute 41 de percheziţii în municipiul Târgovişte, oraşul Titu, comunele Mătăsaru, Dragodana, Pietrari şi una în judeţul Ilfov.

”Cercetările sunt efectuate în cadrul a 9 dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect, eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, înşelăciune, contrabandă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi tâlhărie”, a transmis Poliţia Română.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Garda de Mediu anunţă, mierucri dimineaţă, razie de amploare în localităţile Bălteni şi Dragodana.

”În această dimineaţă, Garda Naţională de Mediu, participă efectiv la punerea în  executare a mai multor mandate împreună cu Poliţia Română şi Jandarmeria Română! Acţiunea marchează un nou pas important în combaterea infracţiunilor de mediu”, a transmis, miercuri, Garda Naţională de Mediu.

Sursa citată a precizat că un efectiv de 50 de comisari GNM, s-a alăturat celor 158 de cadre ale Jandarmeriei, 219 poliţişti şi 24 de luptatori SAS.

Acţiunea vizează mai multe gospodării şi puncte de lucru unde existau indicii privind deţinerea, comerţul ilegal al deşeurilor şi mai ales arderea acestora.

În cadrul acţiunii Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, utilizează dotările achiziţionate prin PNRR – inclusiv dronele de monitorizare aeriană.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.