Directorul Muzeului de Etnografie din Baia Mare şi o contabilă din instituţie sunt cercetaţi de procurorii DNA sub control judiciar pentru abuz în serviciu, în urma percheziţiilor desfăşurate marţi. Cei doi sunt suspectaţi că au dispus şi efectuat plata unor lucrări de reabilitare deşi în procesul verbal de recepţie era menţionat că nu au fost executate corespunzător.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Biroul teritorial Baia Mare au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul directorului Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, Gheorghe Robescu, şi contabilei Doina Petrica.

Cei doi sunt cercetaţi de către procurori pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA publicat miercuri.

”În cursul anului 2015, în contextul efectuării unor reabilitări la unele obiective din cadrul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, inculpatul Robescu - Pop Gheorghe – Vasile, în calitate de director al acestei instituţii şi ordonator de credite, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a dispus achitarea sumei de 68.108 lei către o firmă care prestase lucrările respective, în condiţiile în care o parte din aceste cheltuieli erau nejustificate”, se arată în comunicat.

Plata lucrărilor a fost făcută de către Doina Petrica, în calitate de contabil şef, care era responsabilă cu controlul financiar preventiv. Aceasta a făcut plata cu toate că în procesul verbal de recepţie era menţionat că nu s-au făcut lucrări de consolidare, izolaţie şi protecţie împotriva incendiilor la unele acoperişuri. Toate aceste aspecte erau cunoscute de către cei doi inculpaţi, potrivit procurorilor.

Cât timp sunt sub control judiciar, Gheorghe Robescu şi Doina Petrica trebuie să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi, să nu depăşească limita teritorială a României fără încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. 

Celor doi li s-a atras atenţi că dacă încalcă obligaţiile care le revin, riscă să fie plasaţi în arest preventiv sau la domiciliu.

Totodată, anchetatorii au mai precizat că în cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. 

Procurorii DNA anunţau marţi că fac cinci percheziţii în municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, dintre care trei în mobile ale unei instituţii publice şi două la locuinţele unor persoane, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2011 - 2016.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că procurorii au făcut verificări la clădirile Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.