Un deţinut din Penitenciarul Rahova a evadat, luni, la întoarcerea de la punctul de lucru. El a fugit dintr-o maşină, în timp ce staţiona la semafor, la intersecţia str. Antiaeriană cu bulevardul Ghencea. Nu are antecedente şi era condamnat pentru conducere fără permis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Luni, 11.12.2023, în jurul orei 17:10, deţinutul Gheorghe Ionuţ Adrian, fără antecedente penale, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (335 NCP), clasificat în regim deschis, la întoarcerea de la punctul de lucru unde presta activităţi lucrative fără supraveghere, aflându-se în maşina beneficiarului la intersecţia str. Antiaeriană cu bulevardul Ghencea (sector 5), în timpul staţionării automobilului la semafor a deshis portieră şi a fugit pe carosabil”, au transmis, luni, reprezentanţii Penitenciarului Bucureşti Rahova.

Potrivit acestora, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, informarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Oraşului Bragadiru, IPJ Ialomiţa, Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a Municipiului Bucureşti, procedându-se totodată la alarmarea personalului şi trimiterea de echipe de căutare formate din poliţişti de penitenciare ai unităţii.

”Menţionăm că fapta deţinutului este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, au transmis oficialii penitenciarului.

Aceştia anunţă că deţinutul are înălţimea de 1, 90 m, statură atletică, ochi căprui, sprâncene drepte, faţă ovală, ten deschis, şaten închis, iar la momentul părăsirii autovehiculului purta pantaloni gri de trening, geacă roşie, bluză de trening gri.

”Pentru orice informaţie cu privire la persoana din fotografie, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Bucureşti-Rahova, la numărul de telefon 0214200810”, se mai arată în comunicat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.