Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, anularea hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza căreia au fost trase la sorţi noile completuri de cinci judecători. De asemenea, instanţa a decis suspendarea executării acestei hotărâri, procesele aflate pe rol la aceste completuri fiind momentan suspendate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, acţiunea depusă în instanţă de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a contestat tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistraţii au decis, de asemenea, suspendarea executării acestei hotărâri, ceea ce presupune că procesele aflate pe rol la aceste completuri sunt momentan suspendate.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În plus, magistraţii au admis o cerere privind privind sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la o excepţie de neconstituţionalitate a art. 32 din Legea 304/2004.

În 8 noiembrie, Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu formarea completelor de cinci judecători judecători.

În 9 noiembrie, au avut loc tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor completelor de 5 Judecători pentru anul 2018, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, afirmând că speră ca, astfel, să se încheie această ”epopee”.

În aceeaşi zi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a contestat constituirea completului de cinci judecători în dosarul său, anunţând că nu doreşte să ajungă iar în "situaţia nedorită" ca peste o vreme să se constate că aceste completuri au fost constituite nelegal şi să se ia de la capăt, adăugând că s-a "cam săturat".

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.