Procurorul-şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Călin Nistor, a anunţat, vineri, că au fost trei situaţii în care Secţia Specială de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SSIIJ) a cerut preluarea anchetei Tel Drum, procurorii de acolo apreciind că le revine competenţa. În schimb, DNA susţine că are competenţă în acest dosar, fiind chemat procurorul general să stabilească cine va instrumenta în continuare dosarul. În plus, Nistor spune că s-a trimis o copie a dosarului Tel Drum către secţia specială, putând constitui probe într-un alt dosar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Călin Nistor a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă li s-a solicitat dosarul Tel Drum de către Secţia Specială de Investigare a Invracţiunilor din Justiţie.

”Conflictul pozitiv de competenţă se constată atunci când două organe de urmărire penală sau două unităţi de parchet se declară competente în soluţionarea unei cauze. Atunci când două unităţi de parchet pretind că sunt competente pentru a soluţiona această cauză, soluţia este următoarea: este sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a stabili cărei unităţi de parchet îi revine competenţa de a efectua urmărirea penală. Fiind în această situaţie, noi am sesizat procurorul general pentru soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă survenit între Direcţia Naţională Anticorupţie şi Secţia de Investigare a Infracţiunilor în  Justiţie”, a spus Călin Nistor.

Acesta a adăugat că ”au fost trei situaţii în care Secţia Specială de Investigare a Magistraţilor a cerut preluarea anchetei Tel Drum şi o a patra situaţie, printr-o ordonanţă de predare înscrisuri”.

”Corespondenţa în două situaţii a fost purtată direct cu secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate, au fost solicitări de trimitere a dosarului, apreciind că dumnealor sunt compenteţi, procurorul de caz, ca şi procurorul şef secţie, au apreciat că în această situaţie competenţa de a efectua urmărirea penală revine Direcţiei Naţionale Anticorupţie motiv pentru care au sesizat procurorul general pentru soluţionarea acestui conflict pozitiv de competenţă. Fireşte, pentru că era şi o solicitare că ar fi mijloc de probă într-o  cauză la dumnealor, noi le-am trimis în copie şi dosarul”, a mai spus Nistor.

Întrebat de ce a trimis o copie a dosarului Tel Drum Secţiei Speciale, Nistor a declarat: Pentru că solicitarea dumnealor era, printre altele, că e mijloc de probă. Eu pot doar să speculez că au de soluţionat o altă cauză şi, într-adevăr, se pot găsi înscrisuri într-un dosar care să constituie mijloc de probă într-o altă cauză. Dar, dosarul original l-am trimis procurorului general pentru a stabili cui îi revine competenţa soluţionării acestei cauze”.

Întrebat de ce nu se dispune o soluţie în acest dosar, istor a apreciat că mai sunt acte de urmărire de efectuat.

”Am discutat cu procurorul de caz şi mai sunt acte de urmărire penală de efectuat în dosar, un raport de expertiză a fost depus prin luna decembrie. Ritmul şi-l stabileşte procurorul, e firesc ca urmărirea penală să fie efectuată cu celeritate, dar până la urmă soluţia este a procurorului. El îşi stabileşte termene, el are un plan de anchetă şi eu sper ca această cauză să fie soluţionată cât mai rapid, o soluţie legală”, a mai spus Călin Nistor.

Întrebat dac se aşteaptă să existe probleme având în vedere că a fost trimisă o copie a dosarului, Nostor a spus că fiecare procurori trebuie să păstreze confidenţialitatea.

”Orice procuror care ia cunoştinţă de actele de urmărire penală dintr-un alt dosar are obligaţia să păstreze confidenţialitatea acelor date despre care ia cunoştinţă în dosar. Pe de altă parte, din câte ştiu eu şi am fost informat de conducerea Secţiei, dosarul, actele de urmărire penală au fost comunicate apărătorilor inculpaţilor aşa că riscul va fi minim”, a mkai spus Nistor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.