Judecătorul din Buzău care a fost pensionat prin decret prezidenţial este suspectat de DIICOT că a luat drept mită de la omul de afaceri cercetat în acelaşi dosar peste 70 de litri de vin şi o carcasă de miel ca să dea o soluţie favorabilă într-un caz în care era implicată o firmă administrată de acesta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Buzău au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul lui Dorin Marinescu, administrator, pe perioada derularii activitatii infractionale la SC Bachus Dealurile Istriei SRL Buzău, fosta SC Continental Serv Impex SRL Buzău, pentru iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la fals în evidenţele contabile, ultraj, inducerea în eroare a organelor judiciare şi dare de mită, potrivit unui comunicat al DIICOT publicat joi.

Totodată, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale şi faţă de Gabriel Stănescu, judecător la Tribunalul Buzău, Secţia a II-a Civilă, Contencios Administrativ şi Fiscal la data săvârşirii faptelor, pentru şase infracţiuni de luare de mită.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada ianuarie 2012 – decembrie 2015, inculpatul Marinescu Dorin împreună cu suspecţii R. P. şi B. G., în calitate de lucrători cu atribuţii de recepţie şi gestiune, au constituit un grup infracţional organizat având ca scop sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile şi neevidenţierea tuturor veniturilor rezultate din comercializarea de vin alb şi roşu ori de băuturi intermediare, calificate ca fiind vin (băuturi care aveau în componenţă  alcool etilic, ca materie primă accizabilă, pentru care societatea comercială referită nu avea autorizaţie de antrepozit fiscal) şi însuşirea de sume de bani din patrimoniul SC Continental Serv Impex SRL Buzău prin justificări fictive de achiziţii de materii prime, acoperite cu înregistrări inexacte în conturile contabile specifice”, se arată în comunicatul DIICOT.

Astfel, suspecţii au cumpărat o cantitate de struguri mult mai mare decât cea trecută în actele de achiziţie, surplusul rezultat fiind transformat în must nefermentat ”obţinut fără evidenţiere contabilă şi supus procesului de vinificaţie”. Produsul final a fost vândut apoi, dar venitul nu a fost înregistrat în contabilitate.

Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 9.600.000 de lei.

Anchetatorii susţin că, în timpul unui control făcut de inspectorii antifraudă, Dorin Marinescu a refuzat să prezinte actele contabile, blocând accesul într-un punct de lucru al societăţii sale cu ajutorul a patru câini.

”Totodată s-a reţinut că în timpul controlului efectuat de către inspectorii Direcţiei Generale de Antifraudă Fiscală, în perioada 16.06. – 30.09.2015, inculpatul Marinescu Dorin şi suspecta R. P. au refuzat să pună la dispoziţia echipei de control documentele contabile solicitate, au interzis echipei de control pătrunderea în spaţiile unui punct de lucru situat în comuna Breaza, sat Greceanca, judeţul Buzău, prin interpunerea unui număr de patru câini, în vederea blocării accesului la respectivele spaţii”, potrivit DIICOT.

În timpul aceleiaşi verificări, Marinescu a înscenat furtul unor documente de evidenţă contabilă, a unui laptop şi a unui telefon mobil, iar apoi a ameninţat telefonic un membru al echipei de control ”cu acte de violenţă şi executarea pe viitor a unei pedepse privative de libertate”.

Procurorii DIICOT suspectează că judecătorul Gabriel Stănescu a primit de la Marinescu peste 70 de litri de vin, o carcasă de miel, dar şi alte bunuri, ca să dea o soluţie favorabilă într-un dosar care viza o societate administrată de acesta.

”Totodată, în cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 30.01.2015 – 21.02.2016, inculpatul Stănescu Mihail Gabriel, magistrat judecător, a primit de la inculpatul Marinescu Dorin, personal sau prin interpusul suspect M. C., în şase rânduri, cantitatea totala de 75,5 litri de vin şi o carcasă de miel, precum şi alte bunuri, pentru ca acesta să pronunţe o solutie favorabilă SC Continental Prod 2000 SRL Buzău, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Buzău – Secţia a II-a Civilă, Contencios Administrativ şi Fiscal, care avea ca obiect anularea unui raport de inspecţie fiscală întocmit de către DGRFP Galati şi a deciziei de impunere fiscală emisă de aceasta instituţie în baza raportului de inspecţie fiscală”, conform comunicatului DIICOT.

Judecătorul a pronunţat o sentinţă civilă prin care a anulat raportul de inspecţie fiscală, precum şi decizia de impunere.

”Pe fondul dat, magistratul judecător, inculpatul Stănescu Mihail Gabriel, contrar probelor existente la dosarul cauzei, cu ignorarea flagrantă a normelor care legitimează calitatea procesuală pasivă, cu eludarea motivelor formulate în întâmpinările depuse de către autorităţile fiscale ale statului român, a pronunţat o sentinţă civilă prin care a anulat raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere fiscală emise de către DGRFP Galati, ca efect al admiterii acţiunii formulate de către SC Continental Prod 2000 SRL Buzău, societate comercială administrată de către inculpatul Marinescu Dorin”, potrivit DIICOT.

Prin decizia civilă din data de 14.06.2016, sentinţa respectivă a fost casată de către Curtea de Apel Ploieşti – Secţia a II-a Civilă,  Contencios Administrativ si Fiscal.

Marţi, procurorii DIICOT Buzău au solicitat Curtii de Apel Ploieşti arestarea preventivă a omului de afaceri Dorin Marinescu, precum şi arestarea la domiciliu a judecătorului Gabriel Stănescu.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au aprobat arestarea preventivă a lui Marinescu şi a respins cererea în cazul judecătorului.

Procurii DIICOT menţionează că dosarul este instrumentat cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

Judecătorul Gabriel Stănescu s-a pensionat printr-un decret prezidenţial semnat marţi de către preşedintele Klaus Iohannis.

Dorin Marinescu este un om de afaceri controversat din judeţul Buzău, cu interese în toată zona de sud-est. Numele său apare într-un dosar din 2013, legat de alimentarea mai multor complexuri comerciale en-gros cu băuturi contrafăcute, îmbuteliate în pet-uri de 2 litri. El ar fi a distribuit, cu ajutorul a zece intermediari, 220.000 litri în magazine din judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Prahova şi Argeş. În urma analizelor s-a constatat că vinul comercializat era de fapt o combinaţie de alcool, apă exogenă şi alte substanţe chimice, etichetate drept vin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.