Un fost primar al unei comune buzoiene a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare de către magistraţii Curţii de Apel Ploieşti, pentru abuz în serviciu şi fraudarea fondurilor europene. Alesul local al comunei Cochirleanca, Ilie Nicolae, fusese condamnat de Tribunalul Buzău la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare, însă DNA a făcut apel, admis de magistraţii prahoveni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit magistraţilor de la Curtea de Apel Ploieşti, Ilie Nicolae, fost primar al comunei buzoiene Cochirleanca, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, abuz în serviciu, conflict de interese şi inducere în eroare a organelor judiciare, infracţiuni comise în timpul mandatului de primar. 

Soluţia instanţei este fiind definitivă, motiv pentru care fostul edil a fost deja încarcerat la Penitenciarul Focşani.

În aceeaşi cauză a fost judecată şi soţia fostului primar, Aurica Nicolae, preşedinte al ”Asociaţiei Cresscătorilor de Ovine şi Caprine Carabaşa de Cochirleanca“, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Aurica Nicolae, dar şi fostul secretar al comunei Cochirleanca, au primit pedepse cu suspendare, respectiv 3 ani de închisoare cu suspendare cu termen de încercare de 5 ani.

Ilie Nicolae a fost primar în mandatul 2012-2016, ales iniţial pe liste PNL, dar care a trecut ulterior la PSD.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.