Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus reţinerea lui Gabriel Husein, zis Dasaev, implicat în atacul soldat cu rănirea celor doi baschetbalişti americani. Dasaev a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorilor Tribunalului Brăila cu propunerea de arestare preventivă. De asemenea, se fac verificări pentru descoperirea altor indivizi implicaţi în scandal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii din Brăila au dispus reţinerea lui Gabriel Husein, zis Dasaev, pentru 24 de ore. El este acuzat de tentativă de omor calificat şi va fi prezentat judecătorilor Tribunalului Brăila cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit procurorului de caz, Mircea Ciutac, în certificatul medico-legal se arată că una dintre victime a suferit leziuni pentru care necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, leziunile punându-i viaţa în pericol. Celălalt sportiv are nevoie de 20-30 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

O singură persoană i-a înjunghiat pe sportivi, mai precizează procurorul de caz Mircea Ciutac. Conflictul a fost spontan, fără ca protagoniştii să fi avut vreo altercaţie înainte de atac. 

În prezent, poliţiştii fac cercetări pentru a identifica şi a duce la audieri toate persoanele implicate în conflict.

Baschetbaliştii americani Darrel Bowie si Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o teresă din municipiul Brăila. Sportivii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Brăila, fiind operaţi de urgenţă. 

Duminică, Darrel Bowie, care a fost mai grav rănit, a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Bucureşti. 

De la început, Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, a fost principalul suspect al anchetatorilor care au anunţat că imaginile de pe camerele de supraveghere din local ”sunt clare”. Dasaev este recidivist, el fiind condamnat pentru proxenetism şi viol de o instanţă din Spania, infracţiuni comise pe teritoriul acestei ţări. Bărbatul a primit 20 de ani de detenţie, însă a fost eliberat după 7 ani, în 2014.

Acesta s-a predat procurorilor în cursul zilei de luni, însoit de avocat. Dasaev susţine că este nevinovat 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.