Un avocat acuzat că a lovit un jandarm cu pumnul în gât, în timpul protestului antiguvernamental de duminică, din Piaţa Victoriei, a fost reţinut pentru ultraj. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au început urmărirea penală a acestuia, iar luni au înaintat dosarul la CA Bucureşti, cu propunerea arestării prventive a inculpatului. În timpul manifestaţiei, patru jandarmi au fost răniţi în îmbrânceala dintre forţele de ordine şi protestatarii care au vrut să blocheze circulaţia rutieră. Două persoane au fost duse la audieri încă de duminică seară.
Ministerul Public a informat, luni, că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a început urmărirea penală a unui inculpat avocat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
Potrivit procurorilor, în 20 iulie, în jurul orei 17,30, avocatul l-ar fi lovit cu pumnul în gât pe un jandarm de la Direcţia Generală de Jandarmi a Capitalei, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind asigurarea ordinii publice la un protest desfăşurat în Piaţa Victoriei, din Bucureşti, intitulat „Protest naţional 1eşiţi din casă dacă vă pasă dr România”.
Prin ordonanţa din 21 iulie a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, procurorii au dispus reţinerea inculpatului pe o durată de 24 ore.
La data de 21 iulie, dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGPMB - Serviciul de Investigaţii Criminale şi Secţia 4 Poliţie.
Câteva sute de persoane au protestat, duminică după-amiază, în Piaţa Victoriei, scandând lozinci împotriva Guvernului şi în favoarea lui Călin Georgescu.
O parte dintre protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii, pentru a bloca circulaţia în zonă. Un bărbat a fost prins cu un cuţit, iar altul a venit în zonă cu o maşină plină cu saci de cartofi pe care intenţiona să-i împartă manifestanţilor.
Patru jandarmi au fost agresaţi, făptaşii fiind cercetaţi pentru ultraj. Două persoane au fost duse la audieri.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.