Procurorul general Augustin Lazăr dă asigurări că vor fi luate toate măsurile legale pentru realizarea unor anchete imparţiale şi efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor şi care vizează agresarea unor persoane din rândul participanţilor sau al forţelor de ordine, la protestul de vineri seară din Piaţa Victoriei, pentru clarificarea modului în care s-au derulat evenimentele, el afirmând că anchetele vizează lămurirea tuturor suspiciunilor privind modul în care au acţionat persoanele cu funcţii de decizie, dotarea şi folosirea echipamentelor, armament şi muniţie, îanaliza ordinelor şi a modului de executare a acestora. El precizează că investigaţiile vizează, în acest stadiu, clarificarea eventualelor fapte de neglijenţă în serviciu şi a suspiciunilor de purtare abuzivă, pe parcursul acţiunii jandarmilor, respectiv folosirea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de expresii jignitoare, ameninţarea şi lovirea sau alte violenţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorul general a transmis, miercuri, un mesaj în contextul dezbaterilor publice privind evenimentele violente din noaptea de 10 spre 11 august, din Piaţa Victoriei.

"Domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doreşte să asigure opinia publică  cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparţiale şi efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor şi care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanţilor sau al forţelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele şi persoanele implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale. Anchetele au ca obiectiv analiza şi clarificarea tuturor suspiciunilor privind modul în care au acţionat persoanele având funcţii de decizie, dotarea şi uzul categoriilor de echipamente, armament şi muniţie, în contextul unei manifestări publice, analiza ordinelor şi a modului de executare a acestora.  Investigaţiile vizează, în acest stadiu, clarificarea eventualelor fapte de neglijenţă în serviciu şi a suspiciunilor de purtare abuzivă, pe parcursul acţiunii jandarmilor, respectiv întrebuinţarea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de expresii jignitoare, ameninţarea şi lovirea sau alte violenţe", transmite procurorul general.

Augustin Lazăr precizează că anchetele vizează, de asemenea, orice violenţe, furturi, distrugeri, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, comise de persoane participante la manifestaţie.

Procurorul general transmite "un mesaj de încredere în profesionalismul şi imparţialitatea procurorilor angrenaţi în anchete, cărora li se asigură resursele necesare pentru clarificarea faptelor şi soluţionarea dosarelor într-un termen rezonabil".

Prim-procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu, a anunţat miercuri că au fost depuse 192 de plângeri penale la Parchet, după intervenţia în forţă a Jandarmeriei, la protestul din data de 10 august din Piaţa Victoriei.

De asemenea, prim-procurorul Parchetului Militar a afirmat miercuri că Jandarmeria a trimis o mare parte din documentele solicitate, dar "se impune cu necesitate solicitarea în mod suplimentar şi a altor date de referinţă necesare şi utile cauzei".

Corbu a mai anunţat că, din datele analizate până acum, peste 160 de militari jandarmi au participat la intervenţia din Piaţa Victoriei, pe 10 august. El a precizat că Prefectura încă nu a trimis ordinul de intervenţie, transmiţându-le anchetatorilor să îl solicite Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Întrebat dacă din documentele prezentate până acum de Jandarmerie există dovezi că s-a impus acea intervenţie în forţă, prim-procurorul a spus că sunt elemente care să dovedească aploarea evenimentelor, dar, după părerea sa, “sub nicio formă actele de agresiune exacerbate nu se justifică”.

“În mare parte, da, există elemente şi indicii doveditoare privitor la amploare evenimentelor ce urmau să se desfăşoare, însă, în opinia mea, sub nicio formă actele de agresiune exacerbate nu se justifică atâta vreme căt existau multiple modalităţi de estompare a unor demersuri care au degenerat sau care urmau să degenereze”, a mai explicat acesta.

Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost constituit în urma sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare, precizează Parchetul General, marţi după-amiază, referindu-se la procurorul militar Bogdan Pîrlog.

Parchetul General a anunţat marţi că procurorul general Augustin Lazăr a dispus preluarea de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dosarului privind incidentele violente din Piaţa Victoriei, pentru ca cercetarea evenimentelor să poată fi făcută unitar. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.