Procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ Augustin Lazăr, a cerut luni CSM să dea un aviz negativ cererii privind revocarea sa din funcţie, argumentând că demersul lui Tudorel Toader privind revocarea sa este unul nelegal, Lazăr spunâd că ministrul Justiţiei nu are competenţa de a face un astfel de demers. Toader îl acuză pe Lazăr că nu i-a oferit dreptul la apărare şi că a a preluat în raportul său ”detractările” unor politicieni, carcterizând documentul drept un eseu .

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În loc să ne inducă încrederea în sistemul judiciar, ne induce neîncrederea, faptul că există o largă conspiraţie prin care se fac o mulţime de ilegalităţi, în aşa fel încât să fie o completare la discursul public al politicienilor al căror punct de vedere nu mă îndoiesc că îl reprezintă” a spus Augustin Lazăr luni, în faţa membrilor Secţiei pentru procurori a CSM referindu-se la raportul în baza căruia ministrul Justiţiei cere revocarea sa din funcţie.  

Augustin Lazăr susţine că ministrul Justiţiei nu are atribuţiile legale pentru a cere revocarea sa din funcţie. 

„Putem face două observaţii: domnul ministru al Justiţiei şi-a arogat în mod abuziv calitatea de instanţă disciplinară, dar una care acuză, instrumentează fără probe şi în care apărarea nu este posibilă.  Eu am aşteptat în cele două luni să mă întrebe domnul ministru de anumite chestiuni dacă vrea să facă o evaluare obiectivă", a mai spus Augustin Lazăr. 

Lazăr a afirmat că ordonanţa privind clasarea dosarului lui Klaus Iohannis este un exemplu despre modul în care a fost realizat raportul, pe care l-a catalogat drept "detractări publice colportate de anumiţi politicieni pe care domnia sa le-a adunat într-un colaj şi le prezintă aici". 

Augustin Lazăr l-a criticat pe Tudorel Toader, desre care a spus că ar trebui să se preocupe de soarta micilor parchete. 

Lazăr a făcut trimitere la documente ale Forului Procurorilor de la Roma, rapoarte MCV, ale Comisiei de la Veneţia în care se vorbeşte despre independenţa profesională a procurorilor, în  acest context procurorul general declarând: „Dl. ministru ne duce cu gândul la acum câteva zeci de ani şi vrea să ne sugereze că procurorul trebuie să ia lumină de la MJ, în condiţiile în care Ministerul Justiţiei  nu face un minim efort de cooperare loială cu noi, Suntem totuşi în mileniul III”.

Lazăr a mai precizat că Ministerul Public „nu e vechea procuratură”. 

„Şi în România trebuie să se poată face dreptate chiar şi unui magistrat şi mă simt foarte trist să aflu că orice acţiune aş întreprinde oriunde m-aş duce există o mare conspiraţie. Nu mă aşteptam de la ministrul de Justţie al ţării mele la o asemenea poziţie, cu atât mai mult cu cât e profesor universitar şi mă aşetptam la o anumită conduită decentă” a mai afirmat Lazăr.

Procurorul general a mai susţinut şi că miinistrul Justiţiei nu are competenţa legală de a-l evalua, acest lucru căzând în  atribuţiile exclusive ale unei comisii de procurori care lucrează cel puţin la parchete de tribunal, comisie formată prin dispoziţie a CSM.

El a calificat raportul de revocare drept un eseu.

„Ministrul justiţiei şi-a atribuit în mod nelegal, abuziv, competenţa de a evalua activitatea procurorului general, ignorând că atribuţia aceasta revine exclusiv CSM. Conduita ministrului Justiţiei demonstrează maniera subiecivă, unilaterală, lipsită de imparţialitate  în care a fost făcut raportul” a spus Augustin Lazăr.

Acesta a subliniat că din punctul său de vedere „cea mai şocantă este încălcarea dreptului la apărare”. 

Referindu-se la criticile pe care i le-a adus ministrul Justiţiei cu privire la faptul că a depus o contestaţie în instanţă la Alba Iulia şi nu la Bucureşti, Augustin Lazăr a spus : „Nu mă îndoiesc că domnul ministru a consultat legea şi a văzut că la domiciliul persoanei se depune”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.