Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) susţine că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, este ”promotor de fake-news, manipulări şi dezinformări cu privire la SIIJ”. ”AJADO condamnă ferm orice acţiuni şi dezinformări care au că scop exonerarea de răspundere a celor care au abuzat de funcţiile cu care statul i-a investit şi care i-au călcat în picioare pe români, le-au distrus vieţile, familiile şi afacerile”, a transmis organizaţia

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) a transmis, duminică seară, un comunicat de presă în care vorbeşte despre o campanie fără precedent de dezinformare în legătură cu Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

”Acţiunea ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu de a manipula CJUE, magistraţii şi opinia publică în scopul susţinerii desfiinţării Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) este o operaţiune de dezinformare pe plan intern şi extern fără precedent în istoria post-comunistă a României, similară acţiunilor Serviciului “D” – Dezinformare din cadrul fostei Securităţi comuniste. De la înfiinţarea ei, SIIJ a fost ţintă celei mai crâncene şi asidue campanii de dezinformare, fakenews şi manipulare din perioada post-comunistă, campanie purtată atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, al cărei vârf de lance a devenit actualul ministru al justiţiei Cătălin Predoiu”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că ”acestei structuri de parchet nu i s-a dat nici măcar şansa să funcţioneze la parametri normali, fiind sabotată încă de la început, atât din interiorul, cât şi din afara justiţiei, o maşinărie uriaşă de propagandă şi manipulare fiind angajată în a promova minciuni neruşinate şi sfidătoare cu privire la SIIJ”.

”Motivul tuturor acestor atacuri împotriva SIIJ este clar pentru oricine are curajul să vadă şi să spună adevărul: protejarea de răspundere a magistraţilor care, o parte dintre ei în cârdăşie cu serviciile secrete, au comis abuzuri împotriva unor români. Reacţia împotriva SIIJ se înscrie în acţiunea constanţa de 30 de ani a statului român de a-i proteja pe cei care, deţinând puterea statului, au abuzat şi nenorocit români. Nici pentru morţii, răniţîi şi abuzurile de dinainte de 1989, nici pentru abuzurile din ultimii 30 de ani, se vede că cei din conducerea statului român nu vor să fie angajată răspunderea vreunui abuzator”, se mai arată în comunicat.

AJADO afirmă că, deşi a fost creată ”ca o soluţie pentru a contracara abuzurile şi presiunile dovedite ale DNA la adresa judecătorilor şi procurorilor”, ”SIIJ a fost de la început ţinta unor atacuri şi dezinformări susţinute, venite atât din interiorul sistemului judiciar, cât şi din clasa politică, atacuri conduse de persoane ce doresc îngroparea abuzurilor şi revenirea la sistemul de represiune care le-a promovat şi tolerat”.

”Întâmplător sau nu, aceleaşi persoane din magistratură, clasa politică, societate civilă sau presă, care prin manipulări şi dezinformări au justificat şi solicitat desfiinţarea SIIJ, sunt cam aceleaşi persoane care au aparat abuzurile din justiţie împotriva românilor din ultimii ani, transformarea instanţelor în “câmp tactic” al SRI şi colaborarea nelegală şi neconstituţională dintre procurori şi SRI în baza unor protocoale secrete. (...) Odată cu instalarea la cârma Ministerului Justiţiei a lui Cătălin Predoiu, însă, campania de fakenews şi dezinformare internă şi externă a atins o nouă culme, prin încercarea ministrului Predoiu de manipulare a întregului corp al magistraţilor în scopul desfiinţării SIIJ şi implicit a influenţării în această direcţie a proceselor ce sunt pe rolul CJUE. Anvergură campaniei de dezinformare, manipulare şi folosire în scop propriu a corpului de magistraţi de către ministrul justiţiei Cătălin Predoiu este fără precedent de la căderea regimului comunist în România”, mai afirmă semnatarii documentului.

Aceştia fac referire la solicitarea ministurului Justiţiei adresată magistraţilor de a-şi axprima opinia cu privire la aspecte importante privind funcţionarea justiţiei, între care şi funcţionarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

AJAJO consideră că această consultare ”a fost nu doar ilegală, ci pur formală, ministrul Predoiu deja transmiţând către MAE, cu două săptămâni înainte de consultare, că noul guvern de la Bucureşti doreşte desfiinţarea SIIJ”.

”La data consultării instanţelor şi parchetelor, pe data de 25.11.2019, ministrul Cătălin Predoiu avea deja luată decizia cu privire la desfiinţarea SIIJ, dovadă fiind adresa pe care a trimis-o Ministerului Afecerilor Externe cu două săptămâni înainte, pe dată de 11.11.2019. În adresa din dată de 11.11.2019 către ministrul afecerilor externe Bogdan Aurescu, ministrul justiţiei Cătălin Predoiu a cerut că România să îşi schimbe poziţia la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în privinţa SIIJ, în sensul că această trebuie desfiinţată sau modificată radical. Această nouă viziune urmă să fie adoptată printr-un memorandum al Guvernului României”, se mai arată în comunicat.

”De altfel, în chiar adresa de convocare a adunărilor generale, ministrul Cătălin Predoiu a indus în eroare magistraţîi, susţînând că a consultat deja Consiliul Superior al Magistraturii pe tema SIIJ. Or, din adresa trimisă instanţelor, în ziua imediat următoare, CSM a devoalat dezinformarea ministrului Predoiu, arătând că CSM a fost consultat doar pe celelalte teme, respectiv compunerea completelor de apel, admiterea la INM şi pensionarea cu 20 ani vechime, nicidecum şi cu privire la desfiinţarea SIIJ. Din fericire pentru statul de drept şi democraţia din România, magistraţii, în special cei cu vechime, aflaţi în vârful sistemului judiciar, au votat fie pentru menţinerea SIIJ în formă actuală, fie pentru menţinerea secţiei cu o serie de ajustări. În acest sens s-au exprimat judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cei ai Curţii de Apel Bucureşti, dar şi ai altor curţi de apel din ţară şi a parchetelor de pe lângă acestea”, se mai arată în comunicat.

Potrivit documentului, opinia acestor magistraţi, similară cu cea exprimată de Consiliul Superior al Magistraturii, ”a fost nu doar complet ignorată, ci şi ascunsă de ministrul Cătălin Predoiu, care, în seara zilei de 27.12.2019, a propus Guvernului Orban un memorandum plin de neadevăruri flagrante prin care a susţinut direct desfiinţarea SIIJ, poziţie ce urmează a fi prezentată instituţiilor UE”.

”În respectivul memorandum nu se face nici o referire la poziţia exprimată de cele mai înalte foruri din sistemul de justiţie şi nici la deciziile CCR care au statuat că SIIJ reprezintă o garanţie legală a independenţei individuale a judecătorilor. Procedând în acest mod, complet neloial şi perfid, ministrul Cătălin Predoiu reînvie practica Serviciului “D” – Dezinformare din cadrul fostei Securităţi comuniste, serviciu care avea că rol dezinformarea, manipularea, distorsionarea şi controlarea opiniei publice prin propagarea de informaţîi false pe plan intern şi extern în scopul obţinerii unui rezultat dorit de “preaiubitul” conducător comunist al ţării. Acţiunea de dezinformare cu privire la SIIJ întreprinsă cu precădere pe plan extern de ministrul justiţiei Cătălin Predoiu nu este nouă, acesta având deja experienţă manipulării şi dezinformării instituţiilor europene din perioada în care, fiind ministru al justiţiei, a iniţiat noile coduri civile şi penale. Comisia Europeană a lăudat prin rapoartele MCV respectivele coduri, dar care în timp s-au dovedit a avea zeci de articole neconstituţionale”, se arată în comunicatul de presă.

Judecătorii consideră că actuala acţiune a ministrului justiţiei Cătălin Predoiu ”are ca efect protejarea abuzatorilor care au încălcat drepturile şi libertăţile românilor”.

”Modul în care acţionează ministrul Predoiu este grav nu doar pentru că vine din partea unui avocat, care ar trebui să pună pe prim plan apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români, dar şi pentru că, folosindu-se de magistraţi, ministrul Predoiu încearcă să asigure impunitate unor abuzatori prin manipularea CJUE, în cauzele de pe rolul curţii ce au că obiect legalitatea înfiinţări şi funcţionarii SIIJ. AJADO condamnă ferm orice acţiuni şi dezinformări care au că scop exonerarea de răspundere a celor care au abuzat de funcţiile cu care statul i-a investit şi care i-au călcat în picioare pe români, le-au distrus vieţile, familiile şi afacerile. Poziţia AJADO este că toţi abuzatorii din justiţie trebuie să răspundă în faţă legii, egal cu orice alt cetăţean, iar în acest sens îi va expune public pe cei care, prin dezinformări şi manipulări asemenea ministrului justiţiei Cătălin Predoiu, urmăresc să acorde impunitate celor care au abuzat cetăţeni români şi le-au încălcat drepturile şi libertăţile”, încheie AJADO documentul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.