Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a avut o convorbire telefonică, luni, cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, liderul ucrainean transmiţând că loviturile de rachetă împotriva unor obiective civile din întreaga Ucraină sunt un semn de slăbiciune a armatei ruse, care pierde pe câmpul de luptă, reprezintă teroare pură şi că nu vor ceda şantajului rusesc cu rachete. Cei doi lideri au discutat despre importanţa apărării antiaeriene şi despre continuarea contribuţiilor americane pentru creşterea acestei capacităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale de la Kiev, Volodimir Zelenski l-a informat pe preşedintele Biden cu privire la consecinţele atacurilor masive cu rachete împotriva infrastructurii civile comise astăzi de agresorul rus.
 
Preşedintele Ucrainei a subliniat faptul că recentele avarii pe scară largă ale infrastructurii energetice critice reprezintă provocări serioase înaintea iernii care se apropie şi a începutului sezonului de încălzire.
 
"Loviturile de astăzi împotriva unor obiective civile din întreaga Ucraină sunt un semn de slăbiciune a armatei ruse, care pierde pe câmpul de luptă. Este teroare pură. Dar nu vom ceda şantajului rusesc cu rachete", a subliniat şeful statului.
 
Cei doi lideri au discutat despre importanţa apărării antiaeriene şi despre continuarea contribuţiilor americane pentru creşterea acestei capacităţi.
 
În acest context, ei au discutat despre viitoarea reuniune extraordinară a Grupului celor şapte lideri (G7) dedicată Ucrainei şi despre cele mai urgente măsuri de sprijin pentru Ucraina care pot fi adoptate de comunitatea internaţională.
 

Preşedintele american Joe Biden a declarat că Statele Unite ”condamnă cu fermitate” atacurile ruseşti cu rachete asupra oraşelor din Ucraina, care demonstrează ”brutalitatea totală” a preşedintelui rus Vladimir Putin împotriva poporului ucrainean. De asemenea, Biden a promis că Washingtonul va continua ”să impună Rusiei costuri pentru agresiunea sa”, relatează The Guardian.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.