Preşedintele Volodimir Zelenski a făcut, sâmbătă seară, un bilanţ al evenimentelor din ceea ce a numit „săptămâna consolidării” apărării antiaeriene a Ucrainei, o prioritate-cheie înainte de iarnă, când este de aşteptat ca Rusia să-şi reia campania de bombardamente asupra infrastructurii esenţiale a ţării, în special asupra celei energetice. El a dat asigurări că toţi liderii care ajută Ucraina sunt pe deplin informaţi cu privire la situaţia actuală de pe câmpul de luptă, în condiţiile în care contraofensiva de vară a Ucrainei a obţinut unele progrese limitate, iar în ultimele zile Moscova pare să-şi fi relansat propria ofensivă în est.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zelenski a sugerat că va continua şi pe timpul toamnei şi al iernii operaţiunea contraofensivă a Ucrainei.

El a spus că înainte de reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina care a avut loc la Bruxelles săptămâna aceasta, a avut „o întâlnire bună şi foarte necesară” cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, şi cu noul şef al armatei americane, generalul Charles Brown. Liderul ucrainean susţine că a avut de la interlocutorii săi „o confirmare clară a sprijinului pentru Ucraina, o dorinţă clară de a intensifica acţiunile noastre împreună şi de a continua să punem presiune asupra ocupantului atât în toamnă, cât şi în iarnă”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Preşedintele a mai anunţat că SUA vor coprezida, împreună cu Olanda şi Danemarca, coaliţia pentru avioanele F-16. Este „o decizie foarte importantă”, a subliniat Zelenski înainte de a transmite mulţumiri. 

„Este timpul să le mulţumim partenerilor noştri pentru noile decizii de sprijin din această săptămână”, a declarat Zelenski în alocuţiunea video de sâmbătă seară înainte de detalia promisiunile de ajutor.

De la Ţările de Jos, după discuţii purtate cu premierul Mark Rutte la Odesa, Ucraina a obţinut o decizie privind rachete suplimentare pentru sistemele Patriot, sprijin pentru operaţiunile terestre şi pentru coridoare de export maritim. Există, de asemenea, un pachet de apărare care a fost anunţat în cadrul formatului Ramstein. „Vă mulţumim foarte mult!” - a transmis Zelenski.

El a arătat că există pachete şi din partea Spaniei, din partea Regatului Unit, Norvegiei, Finlandei, Germaniei. De asemenea, a fost prezentat „un pachet comun de apărare din partea Republicii Cehe şi a prietenilor noştri din Danemarca. Le mulţumesc tuturor liderilor pentru că au respectat acordurile avute cu ei!” - a spus Zelenski.

Pe lângă rachetele suplimentare pentru apărarea aeriană, „vor exista noi lansatoare - lucrăm la diferite tipuri de sisteme”, a menţionat Zelenski.

„Vor exista piese de schimb pentru sistemele pe care Ucraina le foloseşte deja. Bineînţeles, va exista şi artilerie - obuze, în primul rând. Drone. Vehicule blindate”, a arătat preşedintele, care le-a dat compatrioţilor asigurări că „toţi liderii care ajută (Ucraina) sunt pe deplin informaţi cu privire la situaţia actuală de pe câmpul de luptă”.

CITEȘTE ȘI Bombardamentele ruseşti asupra oraşului ucrainean Avdiivka au continuat pentru a cincea zi consecutiv. SUA spun că Moscova a început o nouă ofensivă - VIDEO

„Lumea înţelege pentru ce se pregăteşte Rusia şi ce mişcări teroriste ar putea plănui. De asemenea, ştim cum să răspundem ocupantului. Şi vom răspunde cu putere”, a promis Zelenski.

În contextul discuţiilor despre livrarea de avioane F-16, Zelenski a spus că a avut „negocieri excelente” şi cu guvernul belgian. „Suntem recunoscători pentru că Belgia s-a alăturat coaliţiei noastre F-16 şi pentru că a fost lider în ceea ce priveşte utilizarea activelor ruseşti îngheţate. Acesta este un pas cu adevărat necesar - Belgia a fost prima ţară care a trimis fonduri generate de activele ruseşti în Ucraina”, a arătat preşedintele ucrainean. „Colaborăm cu alte ţări din UE şi din restul lumii pentru a ne asigura că acestea folosesc fondurile agresorului în modul corect - pentru a se apăra împotriva agresiunii”, a punctat preeşdintele.

El a vorbit şi despre importanţa operaţiunilor de deminare, arătând că o treime din teritoriul ucrainean este ameninţat de mine şi muniţie neexplodată. „Evident, avem nevoie de sprijin global pentru a ne curăţa teritoriul de minele ruseşti”, a spus Zelenski menţionând că există noi decizii pentru sprjinul în acest sens după o conferinţă cu peste 40 de ţări găzduită de Croaţia.

„Într-un moment în care teroarea se răspândeşte în întreaga lume, este important ca lumea să dea cel mai neechivoc semnal că apărarea împotriva terorii nu va slăbi nicăieri”, a conchis Zelenski.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.