Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, răspunzând la îndemnurile unui senator american de a anunţa alegeri în 2024, a declarat că un scrutin ar putea avea loc pe timp de război dacă partenerii ar împărţi costurile, legislatorii ar aproba şi toată lumea ar ajunge la urne, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În prezent, în Ucraina nu se pot organiza alegeri din cauza legii marţiale, care trebuie prelungită la fiecare 90 de zile şi care de această dată urmează să expire pe 15 noiembrie, după data normală din octombrie pentru scrutinul parlamentar, dar înainte de alegerile prezidenţiale, care ar fi trebui să aibă loc în mod normal în martie 2024.

Importanţi legiuitori americani au vizitat Kievul la 23 august, printre aceştia numărându-se şi senatorul Lindsey Graham, care a lăudat lupta Kievului împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, dar a declarat că ţara trebuie să arate că este diferită prin organizarea de alegeri în timp de război.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Zelenski, într-un interviu televizat acordat Nataliei Moseichuk, prezentatoare la canalul 1+1, a declarat că a discutat cu Graham inclusiv despre problema finanţării şi despre necesitatea de a schimba legea. "I-am dat lui Lindsey un răspuns foarte simplu şi foarte rapid", a spus el. "A fost foarte mulţumit de el. Atâta timp cât legislatorii noştri sunt dispuşi să o facă".

El a spus că organizarea de alegeri pe timp de pace costă 5 miliarde de grivne (135 de milioane de dolari). "Nu ştiu cât de mult este necesar pe timp de război", a spus el. "Aşa că i-am spus că dacă SUA şi Europa oferă sprijin financiar...".

El a adăugat: "Nu voi lua bani de la armament pentru a-i folosi la alegeri. Şi acest lucru este stipulat de lege".

Zelenski a declarat că i-a spus lui Graham că observatorii electorali vor trebui să meargă în tranşee. "I-am spus: Tu şi cu mine ar trebui să trimitem observatori în linia întâi, astfel încât să avem alegeri legitime pentru noi şi pentru întreaga lume".

De asemenea, Ucraina ar avea nevoie de ajutor pentru a stabili un acces suplimentar la vot pentru milioane de oameni din străinătate, în special din Uniunea Europeană, a spus el. "Există o cale de ieşire", a spus el. "Sunt pregătit pentru ea".

Graham, un republican, a declarat reporterilor în timpul unei şedinţe de informare într-un buncăr cu colegii senatori Richard Blumenthal şi Elizabeth Warren, ambii democraţi, că mesajul său către Zelenski ar fi că vor lupta pentru a menţine fluxul de arme "astfel încât să puteţi câştiga un război pe care nu ne putem permite să îl pierdem".

El a adăugat: "Dar îi voi spune şi următorul lucru: Trebuie să faci două lucruri deodată. Avem nevoie de alegeri în Ucraina anul viitor. Vreau să văd că această ţară are alegeri libere şi corecte, chiar dacă este sub asalt".

Zelenski a spus că ar trebui să fie incluşi cei care luptă împotriva invaziei Rusiei. "Ei apără această democraţie astăzi şi să nu le oferim această oportunitate din cauza războiului... - este nedrept. Am fost împotriva alegerilor doar din această cauză."

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.