Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat şocat de ceea ce el consideră că este un eşec al Naţiunilor Unite şi al Crucii Roşii de a ajuta după distrugerea barajului de la Kahovka, în timp ce premierul său a cerut ajutor din partea agenţiilor internaţionale, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deşi catastrofa a avut loc cu multe ore în urmă, "ei nu sunt aici", a declarat Zelenski pentru ziarele germane Bild şi Die Welt, dar şi pentru Politico. "Nu am primit niciun răspuns. Sunt şocat", a declarat preşedintele ucrainean.

Premierul Denîs Şmîhal a îndemnat organizaţiile umanitare internaţionale să ofere asistenţă urgentă. "Ocupanţii ruşi nu fac nici măcar un efort pentru a-i ajuta pe aceşti oameni, i-au lăsat să piară", a declarat Denîs Şmîhal vorbind în limba engleză într-un videoclip postat pe Telegram. "Facem apel la voi să vă ocupaţi de evacuarea oamenilor de pe teritoriul regiunii Herson ocupat de Rusia. Trebuie să salvăm vieţile oamenilor pe care ocupanţii i-au condamnat la moarte", a spus premierul ucrainean.

CITEȘTE ȘI Zelenski discută la telefon cu Macron despre o anchetă privind cauzele distrugerii Barajului Kahovka. Smîhal cere ONU şi Crucii Roşii să-i ajute pe sinistraţii din Hersonul ocupat şi acuză Moscova că ”i-a lăsat să piară”

În interviul său, Zelenski a declarat că soldaţii ruşi trăgeau de la distanţă în timp ce încercările de salvare erau în desfăşurare. "De îndată ce echipele noastre încearcă să îi salveze, se trage asupra lor", a declarat el, potrivit sursei citate.

Ulterior, Zelenski a declarat pe Telegram că a vorbit cu preşedintele francez Emmanuel Macron despre situaţia de mediu şi umanitară din regiunea Herson. "Am expus nevoile generale ale Ucrainei pentru a face faţă dezastrului. Şi am discutat despre posibilitatea de a implica mecanismele internaţionale pentru a investiga cauzele sale", a declarat preşedintele ucrainean. "Şi am discutat despre posibilitatea ca AIEA (organismul de supraveghere nucleară al ONU) şi (şeful său) Rafael Grossi să consolideze controlul asupra centralei nucleare din Zaporojie", a mai spus el.

Un mare bazin de răcire pentru centrală, situat în amonte de barajul spart, este plin şi are suficientă apă pentru mai multe luni, a declarat marţi AIEA, însă miercuri a anunţat totuşi că îşi consolidează prezenţa la Zaporojie şi eforturile sunt canalizate pentru asigurarea rezervelor de apă pentru răcirea reactoarelor de la Zaporojie.

CITEȘTE ȘI Organismul de supraveghere nucleară al ONU îşi va consolida prezenţa la centrala din Zaporojie

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.