Pentru a treia zi consecutiv, mai multe oraşe din Bulgaria s-au confruntat miercuri cu zeci de false alerte care anunţă amplasarea unor bombe în şcoli, iar guvernul, care se pregăteşte de alegeri anticipate în weekend, suspectează o implicare a Rusiei şi a decis să înfiinţeze un grup operativ, relatează presa bulgară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Dnevnik, în cursul dimineţii de miercuri fuseseră trimise avertismente la peste 20 de şcoli din Sofia, precum şi la instituţii de învăţământ din Burgas, Varna, Pleven şi Iambol.

În Burgas, potrivit publicaţiei Trud, părinţii, elevii şi profesorii sunt panicaţi şi supăraţi după ce şcolile din oraş au primit miercuri, din nou, un mail cu ameninţări cu bombă. De dimineaţă până la prânz, 16 şcoli au fost închise în oraşul de la malul mării.

Ministrul de interne Ivan Demerdjiev a anunţat marţi că varianta principală la care lucrează autorităţile este un atac hibrid legat de Rusia. El a spus că ameninţările nu sunt reale şi că sunt menite să producă un efect mediatic şi să distragă atenţia.

Miercuri, la şedinţa guvernului, el a spus că ancheta a avansat foarte mult şi că în curând vor exista date despre provenienţa ameninţărilor.

De asemenea, el a informat că, la ordinul premierului Galab Donev, se înfiinţează un grup de lucru interministerial, care va avea două sarcini: până vineri, 31 martie, să pregătească o procedură pentru a răspunde la ameninţarea cu un dispozitiv exploziv improvizat amplasat în locaţii cu infrastructură esenţială şi să actualizeze planul naţional de combatere a terorismului.

Grupul este format din 36 de persoane - reprezentanţi ai tuturor serviciilor de securitate şi ai agenţiilor relevante, a precizat ministrul.

"Agenţiile de securitate monitorizează procesele, nu există niciun motiv de îngrijorare. Scopul procedurii este de a se asigura că aceste ameninţări nu creează neplăceri cetăţenilor şi instituţiilor", a declarat Demerdjiev.

Referindu-se la alegerile parlamentare din 2 aprilie, el a declarat că Ministerul de Interne va prelua securitatea tuturor secţiilor de votare începând de sâmbătă şi până la finalizarea procesului electoral. Ministrul a precizat că se vor face verificări fizice ale clădirilor. "Chiar dacă vor exista anunţuri, nu există nicio posibilitate ca bombele să fie amplasate, în condiţiile unei securităţi continue. Nu este posibil să se întrerupă procesul electoral", a asigurat Demerdjiev.

"Credem că nu există o ameninţare reală la adresa alegerilor, dar cu toate acestea am avut mai multe întâlniri cu ofiţerii de poliţie din cadrul Ministerului de Interne şi sper că ziua de 2 aprilie va trece în linişte. Am încredere în poliţie, care va lua măsurile necesare în mod foarte responsabil şi profesionist", a declarat pentru Trud avocatul Mihail Hadjiianev, şeful Comisiei Electorale Regionale din Burgas.

Şi cu o zi înainte, marţi, zeci de şcoli bulgare au fost închise în urma unor ameninţări cu bombă, anchetatorii declarând că analizează posibile acţiuni teroriste legate de Rusia, menite să perturbe viitoarele alegeri parlamentare anticipate programate pentru 2 aprilie, potrivit Radio Europa Liberă.

Majoritatea şcolilor vizate de ameninţări - lansate pentru prima dată prin e-mail şi telefon luni, 27 martie - erau din capitala Sofia şi din oraşele port la Marea Neagră, Varna şi Burgas. Ameninţările au dus la întreruperea cursurilor şi la evacuarea elevilor. De fiecare dată, poliţiştii au făcut verificări şi au ajuns la concluzia că alertele erau false.

Ministerul de Interne a declarat că suspectează că Rusia ar putea fi în spatele planurilor de perturbare a votului din aprilie, deoarece majoritatea scrutinelor din Bulgaria se vor desfăşura în şcoli.

"Ceea ce ni se întâmplă nouă se întâmplă în multe ţări europene în ultima vreme", a declarat marţi ministrul Demerdjiev.

Bulgaria, membră a UE şi NATO, se numără printre ţările care au impus sancţiuni Rusiei în urma invaziei neprovocate a acesteia în Ucraina şi, de atunci, a fost considerată o ţară ostilă de către Kremlin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.