Zece persoane au murit în surparea unei mine artizanale de cărbune, în nordul Afganistanului, declară joi autorităţi locale AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Treisprezece persane au fost blocate sub pământ în urma surpării, dintre care trei au fost salvate, iar zece au murit”, declară AFP Maulvi Asadullah Hashemi, directorul Informaţiilor şi Culturii în provincia Baghlan (nord), în care a avut loc accidentul.

Potrivit unui locuitor al regiunii, după ce talibanii au preluat puterea, în august, majoritatea tinerilor au plecat în Iran sau Turcia, în căutarea unui loc de muncă, iar unii dintre cei care au rămas lucrează în mine artizanale, în care riscul unor accidente este mare.

Mai multe accidente în mine au avut loc în ultimii ani în Afganistan.

În iunie 2020, surparea unei mine de cărbune în urma unei explozii de gaze s-a soldat cu şapte morţi, în provincia Samangan (nord).

Cu un an mai înainte, cel puţin 30 de persoane au murit în surparea unei mne de aur, în provincia Badakhchan (nord-est).

În Afganistan există mine de cărbune, de fier, de marmură şi de aur, însă minerii muncesc adesea fără echipamente adecvate şi fără să fie formaţi în domeniul securităţii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.