Xi Jinping l-a numit pe Bill Gates "un vechi prieten" şi a spus că speră că vor putea desfăşura împreună activităţi benefice atât pentru China, cât şi pentru Statele Unite, în prima întâlnire a liderului chinez cu un antreprenor străin din ultimii ani, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul unei întâlniri la reşedinţa de stat Diaoyutai din Beijing, unde liderii chinezi îi primesc în mod tradiţional pe oaspeţii străini de rang înalt, Xi Jinping i-a spus cofondatorului şi filantropului Microsoft că este foarte fericit să îl vadă după trei ani şi l-a descris pe Gates ca fiind primul prieten american pe care l-a întâlnit în acest an.

"Spun adesea că fundamentul relaţiilor dintre SUA şi China se află în poporul său. Îmi pun speranţele în poporul american", spune liderul chinez într-o înregistrare video transmisă de televiziunea de stat CCTV. "Având în vedere situaţia globală actuală, putem desfăşura diverse activităţi benefice pentru cele două ţări şi popoarele noastre, activităţi care aduc beneficii întregii umanităţi", a adăugat el.

Bill Gates, care a sosit miercuri la Beijing, i-a spus lui Xi Jinping că este "onorat" că are şansa de a se întâlni cu el. "Am avut întotdeauna conversaţii excelente şi vom avea multe subiecte importante de discutat astăzi. Am fost foarte dezamăgit că nu am putut veni în ultimii patru ani, aşa că este foarte interesant să mă întorc", a afirmat cofondatorul Microsoft.

Xi Jinping a încetat să mai meargă în străinătate timp de aproape trei ani, după ce China şi-a închis graniţele în timpul pandemiei, iar întâlnirile sale internaţionale de la ridicarea restricţiilor au avut loc în principal cu alţi lideri de stat. 

O serie de directori executivi ai marilor companii, inclusiv Elon Musk, au vizitat China de la redeschiderea acesteia, la începutul acestui an, dar majoritatea s-au întâlnit cu miniştri ai guvernului.

CITEȘTE ȘI Elon Musk a primit o mulţime de laude în timpul călătoriei sale în China, fiind numit în social media ”pionier”, ”frate Ma” şi ”idol global”

Bill Gates, în vârstă de 67 de ani, s-a retras din consiliul de administraţie al Microsoft în 2020 pentru a se concentra pe activităţi filantropice legate de sănătatea globală, educaţie şi schimbări climatice.

Ultima întâlnire dintre Xi şi Gates despre care se ştie a avut loc în 2015, când s-au văzut în marja forumului Boao din provincia Hainan. La începutul anului 2020, Xi i-a transmis o scrisoare lui Gates în care îi mulţumea acestuia şi Fundaţiei Bill şi Melinda Gates pentru promisiunea de asistenţă pentru China, inclusiv 5 milioane de dolari pentru lupta ţării împotriva COVID-19.

Starea de spirit a comunităţii de afaceri străine faţă de China a devenit precaută, pe măsură ce tensiunile dintre China şi SUA se intensifică, iar liderul chinez îşi sporeşte atenţia în direcţia consolidării securităţii naţionale.

Vizita lui Bill Gates are loc înaintea unei vizite îndelung aşteptate, dar amânate - cea a secretarului de stat american Antony Blinken, o deplasare ce vizează stabilizarea relaţiilor tensionate din ultima vreme dintre cele mai mari două economii ale lumii, devenite rivali strategici.

Blinken a avut miercuri o convorbire tensionată cu ministrul chinez de externe Qin Gang, în timpul căreia reprezentantul Chinei a îndemnat Statele Unite să înceteze să se mai amestece în afacerile sale interne şi să îi afecteze securitatea.

CITEȘTE ȘI Antony Blinken şi omologul chinez au avut o convorbire tensionată. Secretarul de stat american se duce la Beijing, dar Washingtonul dă puţine şanse unor progrese semnificative

În timpul întâlnirii cu Gates, Xi Jinping a declarat că China nu va urma vechea cale a unei "ţări puternice care caută hegemonia", ci va colabora cu alte ţări pentru a obţine o dezvoltare comună, potrivit cotidianului People's Daily, oficiosul de limbă engleză al Partidului Comunist Chinez. Beijingul acuză deseori Statele Unite că urmăresc să-şi impună hegemonia.

În afară de întâlnirea cu Xi, Bill Gates a ţinut un discurs la Global Health Drug Discovery Institute (Institutul pentru cercetare globală în domeniul medicamentelor) despre necesitatea de a folosi tehnologia pentru a face faţă provocărilor globale în domeniul sănătăţii.

Fundaţia Bill & Melinda Gates şi consiliul municipal din Beijing, care a fondat institutul împreună cu Universitatea Tsinghua, s-au angajat, de asemenea, să ofere fiecare câte 50 de milioane de dolari pentru a consolida capacitatea institutului de descoperire a unor noi medicamente.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.