Preşedinţia americană se pregăteşte să dubleze comanda de vaccin împotriva Covid-19 de la grupul farmaceutic american Johnson & Johnson, declară o sursă apropiată dosarului Bloomberg, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit sursei citate, Casa Albă vrea să achiziţioneze încă 100 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19 Johnson & Johnson (J&J).

Numărul dozelor de vaccin J&J contractate urmează să crească astfel la 200 de milioane.

Joe Biden urmează să se exprime cu privire la acest subiect în cadrul unei reuniuni, miercuri după-amiaza (ora locală), cu conducători de la Johnson & Johnson şi de la grupul american Merck, care au anunţat săptămâna trecută că au încheiat un acord în vederea producerii acestui vaccin, relatează AFP.

”Preşedintele va anunţa că cere echipelor HHS (Departamentul Sănătăţii) să procure 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin Johnson & Johnson”, a anunţat un oficial de rang înalt sub protecţia anonimatului.

Statele Unite au comandat deja suficient vaccin, până la sfârşitul lui mai, pentru a-i vaccina pe toţi adulţii americani.

Johnson & Johnson, al cărui vaccin a fost autorizat la sfârşitul lui februarie în regim de urgenţă de către autorităţile sanitare americane şi care se administrează într-o singură doză, s-a angajat să livreze 100 de milioane de doze Statelor Unite.

Această comandă suplmentară ar putea să permită o compensare a unor eventuale probleme de producţie a celorlalte două vaccinuri autorizate în ţară, ale alianţei Pfizer/BioNTech şi Moderna. Guvernul american a comandat câte 300 de milioane de doze de vaccin de la fiecare. Aceste două vaccinuri se administrează în două doze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.