Washingtonul îşi exprimă regretul, în termeni puternici, faţă de faptul că speranţe cu privire la o deschidere a Chinei au fost ”spublerate”, la 30 ani după zdrobirea mişcării în favoarea democraţiei la Tiananmen, în timp ce Beijingul îşi justifică, din contră, represiunea sângeroasă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La fel ca în fiecare an, odată cu apropierea aniversării lui 4 iunie 1989, regimul comunist veghează ferm la menţinerea şapei de plumb care apasă asupra acestor evenimente, încarcerând disidenţi şi accelerându-şi cenzurarea Internetului.

Aşadar, în afara Republicii Populare se fac auzite vocile cele mai critice.

”În deceniile care au urmat (reprimării), Statele Unite au sperat ca integrarea Chinei în comunitatea internaţională să conducă la o societate mai deschisă şi tolerantă. Aceste speranţe au fost spulberate. Statul chinez cu partid unic, nu tolerează vreo disidenţă şi vede drepturile omului numai atuncicând este în interesul său”, a denunţat luni şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo.

”EROI” DE LA TIANANMEN

Aducând un omagiu apăsat ”eroilor poporului care s-au ridicat curajos acum 30 de ani în Piaţa Tiananmen pentru a-şi cere drepturile”, şeful diplomaţiei americane îndeamnă autorităţile de la Beijing să publice un bilanţ al morţilor şi persoanelor date dispărute atunci, ceea ce acestea nu au făcut vreodată.

În noaptea de 3 spre 4 iunie 1989, tancurile Armatei Populare de Eliberare au pus capăt în mod brutal celor şapte săptămâni de manifestaţii în favoarea democraţiei, conduse de către studenţi şi concentrate în Piaţa Tiananmen, o imensă esplanadă situată în centrul Beijingului.

O decizie ”corectă”, a apreciat duminică, în Singapore, ministrul chinez al Apărării, generalul Wei Fenghe.

Reprimarea, soldată cu sute de morţi, potrivit altor surse peste 1.000, rămâne un subiect tabu în China.

Însă, într-o entorsă a acestui principiu, un organ al presei de stat s-a felicitat luni de faptul că ”incidentul” de la 4 iunie 1989 a ”devenit un eveniment istoric uitat”.

Reprimarea sângeroasă la Tiananmen, în urmă cu 30 de ani, a ”imunizat China” împotriva agitaţiei politice, a dat asigurări cotidianul de limbă engleză Global Times, foarte apropiat partidului unic.

Într-un editorial care nu apare în versiunea în limba chineză a ziarului, acest cotidian oficial a apreciat că uitarea care a cuprins Tiananmenul a permis Chinei să-şi continue spectaculoasa dezvoltare economică.

”De la incident, China a reuşit să devină a doua economie mondială, cu o îmbunătăţire rapidă a nivelului de trai”, salută ziarul.

Celelalte publicaţii au păstrat tăcerea asupra aniversării masacrului.

Tot potrivit Global Times, societatea chineză doreşte de-acum, înainte de toate, să evite ”tragediile politice care au avut loc în Uniunea Sovietică, în Iugoslavia şi în anumite ţări arabe”.

Această afirmare a importanţei prioritare a ”stabilităţii” este subliniată adesea de către conducerea comunistă.

Ministrul chinez al Apărării Wei Fenghe a reiterat duminică această linie oficială, porivit căreia autorităţile de la acea vreme au luat ”o decizie corectă” trimiţând tancuri împotriva unei adunări paşnice, catalogate la vremea respectivă drept ”revoltă contrarevoluţionară”.

”STABILITATE ŞI DEZVOLTARE”

”Aceşti ultimi 30 de ani au demonstrat că China a trăit schimbări majore”, a lanat el la un forum internaţional. Mulţumită măsurilor luate la acea vreme de către Guvernul chinez, ”China s-a bucurat de stabilitate şi dezvoltare”, a justificat el.

Guvernul taiwanez a condamnat, în ceea ce-l priveşte, mai ferm decât de obicei evenimentele din 1989.

Într-un comunicat, organul însărcinat cu relaţiile cu regimul comunist a apreciat că Beijingul este necesar ”să dea dovadă, cu sinceritate, de căinţă” şi ”să angajeze în mod activ reforme democratice”.

”Îndemnăm ferm autorităţile chineze să-şi privească în faţă erorile istorice şi să prezinte cât mai rapid scuze sincere”, îndeamnă acest organ.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.