Ministrul german al Apărării Ursula von der Leyen; candidata statelor membre ale Uniunii Europene la preşedinţia Comisiei Europene (CE), a anunţat miercuri că îşi oferă un termen de două săptămâni pentru a prezenta ”o viziune” UE a următorilor cinci ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Intenţionez să ascult mult, pentru a fi în măsură, în următoarele 15 zile, să dezvolt un dialog cu Consiliul (European) şi Parlamentul (European, PE), o viziune a următorilor cinci ani ai Europei”, a declarat Ursula von der Leyen în faţa presei.

Actualul ministru german al Apărării a fost desemnat marţi de către şefii de stat şi de guverne ai celor 28 de state membre UE drept candidat la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la conducerea CE.

Ea a ales miercuri să efectueze prima sa vizită în calitate de candidată la Strasbourg, unde s-au întrunit pentru prima oară eurodeputaţii aleşi la sfârşitul lui mai.

”Aici bate inima democraţiei europene”, a declarat ea la finalul unei scurte întrevederi cu italianul David Sassoli, ales miercuri preşedinte al PE:

Pentru a deveni preşedinta CE, Ursula von der Leyen este necesar să obţină unda verde a PE, într-un vot prevăzut la jumătatea lui iulie.

În urma unei campanii ”îndelungate şi dificile” în vederea alegerilor europene, acum este ”decisiv să ne arărăm unitatea şi pasiunea comună faţă de Europa, care este atât de importantă în această lume şi care trebuie să fie auzită şi văzută”, a declarat ea într-o scurtă luare de cuvânt în faţa presei.

În cursul întâlnirii sale cu deputaţi din cadrul Partidului Popular European (PPE), familia sa politică, Ursula von der Leyen "s-a prezentat, şi-a prezentat cariera”, a declarat o sursă parlamentară.

Ea ”s-a exprimat în trei limbi” - germană, engleză şi franceză - şi ”a răspuns la câteva întrebări”.

De asemenea, ea i-a ”mulţumit călduros lui Manfred Weber”, compatriotul său, capul de listă al PPE în alegerile europene, care viza preşedinţa CE.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.