Un protest organizat sâmbătă la Chişinău, cu ocazia a 25 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, a degenerat în violenţe, după ce autorităţile au interzis accesul manifestanţilor în Piaţa Marii Adunări Naţionale, relatează UNIMEDIA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Câteva zeci de manifestanţi reuniţi sub sloganul #NuMăTem au încercat să intre în piaţa din centrul capitalei moldovene, unde are loc parada de Ziua Independenţei. Ei au îmbrâncit poliţiştii care le-au blocat accesul şi care au ripostat cu gaze lacrimogene.

Operaţiunea forţelor de ordine este condusă personal de şeful IGP, Alexandru Pînzari şi adjunctul său, Gheorghe Cavcaliuc.

Manifestaţia #NuMăTem a fost organizată pe reţelele de socializare pentru a manifesta împotriva Guvernului.

„Campania #NuMăTem este lansată de societatea civilă în semn de protest împotriva crimelor săvârşite de-a lungul celor 25 de ani de independenţă”, a fost descris evenimentul pe Facebook.

„#NuMăTem să zic că am devenit cel mai sărac stat din Europa, că am devenit cel mai corupt stat din Europa, că suntem unul dintre cei mai mari exportatori de droguri, că suntem furaţi la energia electrică, la gazul natural, la apă, că prin intermediul sistemului judecătoresc se spală miliarde de dolari ai mafiei ruseşti, că sistemul financiar-bancar este falimentat, că suntem conduşi de nişte criminali în frunte cu oligarhul Vlad Plahotniuc şi nu avem motive de a sărbători ceva. Suportăm o tragedie naţională, iar pentru a schimba lucrurile trebuie să ieşim în stradă”, mai scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.

La această campanie s-au alăturat şi o serie de partide politice, printre care „Partidul Nostru”, Partidul DA şi PSRM.

Sute de oameni sunt aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, pentru a asista la o paradă militară organizată de Ziua Independenţei. Autorităţile au impus măsuri dure de securitate cu această ocazie, ce includ, printre altele, puncte de control cu detectoare de metale. Sute de ofiţeri ai forţelor de ordine asigură securitatea evenimentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.