Prim-ministrul ungar Viktor Orban a denunţat marţi, în faţa Parlamentului european de la Strasbourg, "şantajul" forţelor pro-imigraţie împotriva ţării sale, printr-un discurs ofensiv, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu vom ceda şantajului forţelor care susţin imigranţii împotriva Ungariei. Ungaria îşi va apăra frontierele, va stopa imigraţia ilegală şi îşi va apăra drepturile", a afirmat liderul ungar adresându-se eurodeputaţilor reuniţi în sesiune plenară. 

Viktor Orban a susţinut un discurs în premieră prin care riscă să fie sancţionat de Uniunea Europeană, scrie Le Point. 

În faţa unui amfiteatru de eurodeputaţi sub tensiune, Viktor Orban, prim-ministrul ungar, a respins în boc acuzaţiile la adresa Guvernului său care au justificat lansarea procedurii de sancţionare a Articolului 7 de către Comisie împotriva ţării sale. 

Pentru Orban, Europa nu vrea sancţionarea Guvernului său, ci "o ţară" şi întregul "popor ungar". 

"Raportul din faţa dumneavoastră insultă Ungaria şi insultă onoarea naţiunii ungare", a declarat Orban, insistând asupra faptului că Ungaria este pe nedrept pedepsită pentru că are o viziune mai conservatoare asupra valorilor creştine şi familiale, notează Politico.   

Parlamentul european va decide miercuri după-amiază dacă lansează procedura Articolului 7 împotriva Ungariei, sancţiuni ce vizează încălcarea libertăţilor şi valorilor UE. 

Procedura a fost lansată pentru prima oară la sfârşitul lunii decembrie 2017 împotriva Poloniei, la iniţiativa Comisiei Europene.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.