Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunţat sâmbătă că va fi ridicat un Zid al Comemorării pentru a onora victimele „genocidului” comis de „naţionaliştii ucraineni” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un anunţ care este de natură să tensioneze şi mai mult lupta pentru memorie pe care o duc Varşovia şi Kievul cu privire la masacrarea unor civili în acea perioadă, relatează AFP.
Este un conflict cu atât mai dăunător în contextul actual al războiului dintre Rusia şi Ucraina, cu cât Polonia, care se învecinează cu Rusia (prin Kaliningrad) şi cu Ucraina, este unul dintre principalii susţinători ai Kievului. Iar teritoriul său reprezintă o cale indispensabilă pentru transportul ajutorului occidental.
Anunţul şefului guvernului polonez survine cu o zi înainte de comemorarea "Duminicii sângeroase" din 1943, când unităţi ale Armatei Insurecţionale Ucrainene (UPA) şi ale Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni (OUN) au asasinat mii de polonezi în Volînia, în nord-vestul actualei Ucraine.
"La Varşovia va fi ridicat un Zid al Amintirii, cu o flacără veşnică şi numele fiecărei victime găsite şi identificate. Republica nu va uita pe niciuna dintre ele", a declarat Donald Tusk într-un discurs video difuzat pe reţelele sociale. Potrivit Poloniei, între 70.000 şi 100.000 de civili polonezi au pierit în masacre între 1943 şi 1945, în timp ce represaliile ar fi făcut până la 12.000 de victime ucrainene.
În timp ce exhumările continuă la gropile comune din Volînia, relaţiile dintre Varşovia şi Kiev s-au tensionat brusc în luna mai, când preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că a acceptat să denumească o unitate militară cu numele UPA. Kievul l-a repatriat şi înmormântat, de asemenea, pe Andriï Melnik, liderul uneia dintre mişcările OUN, din care a luat naştere UPA. În Ucraina, aceste două mişcări sunt percepute în primul rând ca grupuri care au luptat pentru independenţă împotriva Armatei Roşii şi a Uniunii Sovietice.
Ca reacţie, preşedintele naţionalist polonez Karol Nawrocki i-a retras lui Volodimir Zelenski cel mai înalt titlu onorific al ţării sale, Ordinul Vulturului Alb. Zelenski a trimis imediat medalia înapoi prin poştă.
Fost preşedinte al Consiliului European (2014-2019) şi susţinător fervent al Kievului în faţa Rusiei, Donald Tusk a dorit să reamintească sâmbătă că apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană şi, cu atât mai mult, eventuala sa aderare la Uniune, nu ar putea avea loc fără un exerciţiu de memorie menit să "construiască un viitor mai bun: fără ură şi fără dispreţ".




























