Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete le-a cerut constructorilor Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi să crească viteza pentru realizarea proiectului, el declarându-se mulţumit de modul cum avansează lucrările.
Alexandru Rogobete a inspectat sâmbătă după-amiază şantierul SRU Iaşi, precizând că ştie toate blocajele care au existat în ultimii ani pentru derularea proiectului.
"Sunt mândru. Am fost aici în toate etapele acestui spital. Am fost aici când terenul era plat, apoi am venit când s-a realizat groapa. Ştiu toate blocajele pe care le-am întâmpinat, de la blocaje tehnice sau administrative. Am fost aici anul trecut cu preşedintele Nicuşor Dan şi la scurt timp s-a semnat contractul de finanţare. La un an distanţă putem vorbi de un şantier care avansează într-un ritm accelerat. Solicit public constructorilor să-şi asume viteză, să îşi asume transparanţă", a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
El a precizat că SRU iaşi nu este doar o nouă construcţie, ci un obiectiv strategic pentru România şi pentru întreaga regiune de est a Europei.
"În mine veţi avea la Ministerul Sănătăţii un sprijin. Nu vă imaginaţi că toate discuţiile purtate la minister au fost la fel de calme ca cele de acum.
Mulţumesc primarul Mihai Chirica pentru că sprijină acest obiectiv. Mă bazez pe dânsul la nivel local pentru coordonarea acestui proiect", a adăugat Alexandru Rogobete.
El a afirmat că veni din nou peste şase luni pentru a vedea cum avansează lucrările.
"Voi veni des, pentru că vreau să văd cum avansează lucrările. Voi fi şi peste şase luni, nu contează dacă voi mai fi sau nu ministru", a afirmat ministrul Sănătăţii.
Potrivit acestuia, noul premier Luca Niculescu are "un interes deosebit" pentru realizarea marilor investiţii în sănătate.
"Cu toţii vom pune mâna, într-un dialog constructiv, pentru ca toate investiţiile în sănătate să fie realizate, iar oamenii să beneficieze de servicii medicale corecte şi moderne", a mai spus Alexandru Rogobete.
Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi este amplasat în zona Moara de Vânt şi va avea 850 de paturi. Unitatea va avea două niveluri subterane, parter, cinci etaje superioare plus un etaj tehnic.
Spitalul va asigura servicii medicale moderne şi va include heliport, dar şi spaţii de învăţământ universitar şi cercetare medicală. Investiţia se ridică la câteva sute de milioane de euro.



























