PMB: Blocul OD3 nu se evacuează, a decis Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă / Inspectoratul de Stat în Construcţii a constatat că nu este afectată structura de rezistenţă a blocului / Ce măsuri se vor lua

PMB: Blocul OD3 nu se evacuează, a decis Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă / Inspectoratul de Stat în Construcţii a constatat că nu este afectată structura de rezistenţă a blocului / Ce măsuri se vor lua

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă sâmbătă că Blocul OD3 din Drumul Taberei nu se evacuează, aceasta fiind decizia luată de Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Inspectoratul de Stat în Construcţii a constatat că nu este afectată structura de rezistenţă a blocului. În cadrul Comitetului, s-a decis ca Apa Nova şi Termoenergetica să meargă să verifice conductele şi se va face un studiu geoelectric care să spună care e sursa infiltraţiilor.

”Blocul OD3 nu se evacuează! Este decizia luată în urmă cu puţin timp de către Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă”, spune Primăria pe Facebook. 
 
Cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii au constatat că nu este afectată structura de rezistenţă a blocului, mai anunţă PMB.
 
Potrivit primăriei, în cadrul Comitetului, s-a decis ca Apa Nova şi Termoenergetica să meargă să verifice conductele. În plus, se va face un studiu geoelectric care să spună care e sursa infiltraţiilor. Crăpătura între rosturile de dilataţie există de mulţi ani şi a fost expertizată încă din 2017.
 

Mai multe persoane au fost evacuate dintr-un bloc din Sectorul 6 al Capitalei, după ce s-a semnalat o crăpătură între două scări, de la etajul 5 până la etajul 8. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti s-a reunit de la ora 14.30.

 
 

Primăria Bucureşti a transmis, sâmbătă, că crăpătura de la blocul din Drumul Taberei există de 9 ani, imobilul fiind expertizat în 2017 şi 2020. Situaţia a apărut din cauza canalizării. ”Există scurgeri, care trebuie remediate de locatari, fiind proprietate privată”, a transmis Primăria Bucureşti.

În plus, instituţia precizează că încă din 2021 sunt aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai proiectului de consolidare a clădirii, care urma să fie făcută prin PNRR, dar locatarii au refuzat consolidarea, pe motiv că este prea invazivă.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră