Vance îl atacă din nou pe Leon al XIV-lea, la un eveniment Turning Point USA, în Georgia. ”Papa să fie atent atunci când vorbeşte despre subiecte de teologie”, apreciază el şi dă asigurări că-l respectă, apreciază şi admiră

Vance îl atacă din nou pe Leon al XIV-lea, la un eveniment Turning Point USA, în Georgia. ”Papa să fie atent atunci când vorbeşte despre subiecte de teologie”, apreciază el şi dă asigurări că-l respectă, apreciază şi admiră

Papa Leon al XIV-lea trebuie să ”fie atent” atunci când vorbeşte despre probleme de teologie, îl atacă din nou vicepreşedintele american J. D. Vance, în contextul unor tensiuni între Guvernul lui Donald Trump şi Vatican.

Unele dintre luările de poziţie ale Suveranului Pontif depăşesc cadrul religios, a apreciat, într-o vizită în statul american Georgia vicepreşedintele american.

”La fel cum este important ca vicepreşedintele Statelor Unite să fie atent atunci când vorbeşte despre subiecte de politici publice, cred că este foarte, foarte important ca Papa să fie atent atunci cînd vorbeşte despre subiecte de teologie”, a declarat la un eveniment organizat la Athens de către mişcarea conservatoare Turning Point USA J. D. Vance.

În pofida criticilor sale, vicepreşedintele american a ţinut să-şi nuanţeze declaraţiile şi să-şiexprime stima faţă de Suveranul Pontinf.

”Am mult respect faţă de Papă. Îl apreciez, îl admir. L-am putut cunoaşte un pic”, a declarat el.

La începutul acestei săptămâni, J. D. Vance şi Donald Trump l-au criticat violent pe Papa american Leon al XIV-lea.

Vance i-a cerut ”să se limiteze la probleme morale”.

Aceste atacuri au loc după ce primul Papă american a denunţat Războiul din Orientul Mijlociu la începutul unui turneu în Africa.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor