Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a provocat un val de indignare după ce a anunţat că ia hidroxiclorochină de zece zile, ca măsură de precauţie împotriva SARS-Cov-2, dispreţuind recomandările autorităţilor sanitare americane, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Iau de o săptămână şi jumătate (...). Iau un comprimat pe zi”, a declarat locatarul Casei Albe într-o dscuţie cu jurnalişti la sediul Executivului, provocând reacţii dure în lumea ştiinţifică şi politică.

Hidroxiclorochina este folosită de mult timp împotriva malariei, însă eventuala sa eficienţă împotriva noului coronavirus nu a fost demonstrată, până în prezent, de niciun studiu riguros.

”Aud multe lucruri extraordinar de pozitive” despre acest medicament, a declarat miliardarul newyorkez. ”Ştiţi expresia «ce-ai de pierdut?»”.

Agenţia americană a medicamentului (FDA) a avertizat la sfârşitul lui aprilie cu privire la utilizarea acestui medicament împotriva malariei ”în afara unui mediu spitalicesc sau unor teste clinice”. Ea a insistat asupra ”riscului tulburărilor ritmului cardiac”.

Intervievată la CNN, Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, a estimat că aceasta ”nu este o idee bună”.

”El este preşedintele nostru şi aş prefera să nu ia ceva ce nu a fost aprobat de oamenii de ştiinţă, mai ales având în vedere categoria sa de vârstă şi, să spunem, categoria sa de greutate, numită obezitate morbidă”, a subliniat Pelosi.

Chuck Schumer, liderul minorităţii democrate în Senat, a denunţat declaraţii ”periculoase”.

”Asta le dă oamenilor false speranţe (...) şi-i poate pune chiar în pericol”, a deplâns el la MSNBC.

Locatarul Casei Albe a mai declarat că nu are ”niciun simptom” de covid-19. El a precizat că este testat foarte regulat şi că toate testele sale de până acum au fost negative.

În timp ce preşedintele american făcea acest anunţ neaţteptat, Universitatea Johns Hopkins, anunţa că Statele Unite au depăşit luni pragul de 90.000 de morţi din cauza covid-19.

”FOLOSIT DE 40 DE ANI”

Donald Trump se arată, de mai multe luni, foarte entuziasmat de posibilele efecte ale acestui medicament în lupta împotriva covid-19.

”Este foarte incitant. Cred că ar putea schimbasituaţia. Sau poate nu. Dar, din câte am văzut eu, ar putea schimba situaţia”, declara el la jumătatea lui martie.

Trump şi-a explicat îndelung, luni, în faţa jurnaliştilor, opţiunea de a folosi acest medicament cu titlu preventiv.

”Aţi fi surprinşi să aflaţi câte persoane îl iau, mai ales cele care sunt în prima linie. Înainte să-l ia (virusul)”, a dat el asigurări.

”Asta nu-mi va face rău”, a continuat el. ”Este folosit de 40 de ani pentru malarie (...). mulţi medici îl iau”.

Preşedintele primei puteri mondiale a subliniat că este vorba despre o iniţiativă personală, dar că a obţinut unda verde a medicului Casei Albe.

”I-am spus: tu ce crezi? El mi-a răspuns: dacă doriţi. I-am spus (că) da, mi-ar plăcea”.

O dovadă a faptului că a fost mulţumit de efectul surprizei, fostul om de afaceri din New York s-a amuzat el însuşi în faţa jurnaliştilor.

”Aşteptam să vă văd ochii luminându-se când am zis asta... Da, iau de o săptămână şi jumătate şi sunt în continuare aici!”.

Medicul Casei Albe Sean Conley a confirmat luni seara că, după ”numeroase discuţii” cu miliardarul republican, a conchis că ”avantajele potenţiale ale acestui tratament sunt mai importante decât riscurile relative”.

Hidroxiclorochina şi clorochina sunt folosite de ani de zile în tratarea malariei, unor boli autoimune ca lupusul şi poliartritei reumatoide.

Potrivit unui studiu publicat în urmă cu zece zile în New England Journal of Medicine, administrarea hidroxiclorochinei nu a îmbunătăţit şi nici nu a întrăutăţit în mod semnificativ starea pacienţilor grav bolnavi de covid-19.

Finanţat de Institutele de sănătate americane (NIH), studiul de observaţie a fost realizat asupra unor bolnavi de covid-19 internaţi la servicii de urgenţă în spitalele New York-Presbyterian Hospital şi Columbia University Irving Medical Center.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.