Johnson & Johnson (J&J) a anunţat vineri că vaccinul său cu o singură doză are o eficienţă de 72% împotriva covid-19 în Statele Unite, însă prezintă o eficienţă mai mică la nivel global - de 66% -, în urma unui test clinic efectuat pe trei continente şi care a vizat multiple variante ale noului coronavirus, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest test clinic care a implicat 44.000 de voluntari, eficienţa vaccinului împotriva covid-19 este de 66% în America Latină şi de 57% în Africa de Sud, o ţară în care se află în circulaţie o varinată SARS-CoV-2 deosebit de îngrijorătoare.

Este vorba despre o eficienţă mai mică decât a vaccinurilor alianţei americano-germane Pfizer Inc/BioNTech SE şi companiei americane Moderna Inc, de aproximativ 95%, care se administrează în două doze.

Însă acest test clinic a fost realizat în principal în Statele Unite, înaintea răspândirii unor noi variante ale noului coronavirus, care se află în prezent în centrul atenţiei.

Obiectivul principal al studiului J&J a fost prevenirea unor forme moderate şi grave de covid-19, iar vaccinul împiedică forme grave în proporţie de 85% şi poate reduce spitalizările în cazul contaminării cu multiple variante de SARS-CoV-2 la 28 de zile după vaccinare.

Acest nivel de prevenţie ”poate proteja sute de milioane de oameni de consecinţe grave sau mortale ale covid-19”, declară directorul ştiinţific al J&J, dr. Paul Stoffels.

Cimpania vrea să ceară - săptămâna viitoare - autoizarea de urgenţă a vaccinului de către Agenţia americană a medicamentului (FDA).

Autorităţi americane din domeniulsănătăţii publice speră ca vaccinul  J&J să crească aprovizinoarea cu vaccinuri şi să simplifice campania de vaccinare împotriva covic-19 în Statele Unite.

Spre deosebire de vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna, vaccinul J&J nu se administrează în două doze şi nu se păstrează la temperturi foarte scăzute, ceea ce-l transformă într-un candidat bun în regiuni ale lumii cu o infrastructură în domeniul transportului slabă şi fără instalaţii frigorifice de stocare suficiente.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.