Primele doze din vaccinul dezvoltat de alianţa Pfizer/BioNTech vor sosi în Canada în decembrie şi vaccinarea canadienilor va putea începe de săptămâna viitoare dacă autoritatea de sănătate dă undă verde, a anunţat luni premierul Justin Trudeau, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pfizer/BioNTech "vor livra" în Canada de acum şi până la finalul lunii până la 249.000 de doze din acest vaccin - candidat contra Covid-19, care a arătat o eficienţă de 95%, a anunţat premierul într-o conferinţă de presă. 

"Primele livrări ar putea sosi săptămâna viitoare", după aprobarea de Santé Canada, aşteptată în următoarele zile, a indicat el. 

Primele vaccinări ar trebui să înceapă "într-o zi sau două" după sosirea dozelor, a precizat generalul Dany Fortin, însărcinat să coordoneze distribuirea vaccinurilor în 14 centre din ţară, a doua din lume ca suprafaţă. 

"Primii canadieni vor fi vaccinaţi de săptămâna viitoare dacă avem aprobarea Santé Canada săptămâna aceasta", a subliniat Trudeau.

Persoanele în vârstă care trăiesc în centre şi personalul din acestea trebuie să fie vaccinate cu prioritate. 

Canada, care numără 38 de milioane de locuitori, trebuie să primească "milioane de doze" suplimentare din acest vaccin la începutul anului 2021, a adăugat el. 

Canada a rezervat 20 de milioane de doze şi are o opţiune de 56 de milioane de doze suplimentare la începutul lui noiembrie.       

Grupul farmaceutic american Moderna a indicat de asemenea că este în măsură să livreze primele doze din propriul vaccin în Canada de luna aceasta, după omologarea de Santé Canada.

Moderna a anunţat luni că şi Canada a confirmat o opţiune de 20 de milioane de doze suplimentare, ajungând la 40 de milioane de comenzi. 

Aceste anunţuri intervin în momentul în care Canada înregistrează o creştere record a numărului de noi cazuri de Covid-19 în mai multe provincii, între care Québec şi Ontario, cele mai afectate din primăvară, dar şi în Alberta şi în Manitoba.

"Majoritatea" canadienilor va trebui să fie vaccinată "de acum şi până în septembrie anul viitor", a afirmat recent Trudeau.               

Canada, unde epidemia s-a agravat în apropierea sărbătorilor de final de an, a înregistrat luni aproape 419.000 de cazuri de coronavirus şi peste 12.700 de morţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.