Un muncitor care lucra într-o mică biserică - care s-a surpat - a murit luni, în urma unui cutremur puternic, care a zguduit Insula greacă Creta şi care s-a soldat, de asemenea, cu 11 răniţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Seismul - de magnitdinea 5,8 potrivit Observatorului Geodinamic de la Atena şi de magnitudinea 6, potrivit institului american de geofizică USGS - a avut loc loc la ora 6.17 GMT (9.17, ora României), la 23 de kilometri de Heraklion, capitala Cretei.

Seismul - de magnitdinea 5,8 potrivit Observatorului Geodinamic de la Atena şi de magnitudinea 6, potrivit institului american de geofizică USGS - a avut loc loc la ora 6.17 GMT (9.17, ora României), la 23 de kilometri de Heraklion, capitala Cretei.

”Până acum a murit un bărbat, iar alte 11 persoane au fost spitalizate mai ales cu fracturi”, a declarat AFP un reprezentant al biroului de presă al centrelor Unităţilor de Urgenţă (EKAV).

Presa şi locuitori anunţau iniţial doar pagube materiale, însă la două ore după cutremur, un reprezentant al biroului de presă al Protecţiei Civile, Spyros Georgiou, a declarat AFP că existau ”un mort şi nouă răniţi”.

Victima şi răniţii sunt locuitori din Arkolohori, unde s-au constatat numeroase pagube, potrivit lui Spiros Georgiou.

Alte nouă persoane au fost rănite uşor în cutremur, anunţa el.

”UN CUTREMUR LA CARE NU NE AŞTEPTAM”

Epicentrul cutremurului, care a avut loc la o adâncime de zece kilometri, a fost localizat la 346 de kilometri sud de Atena, potrivit Observatorului din Atena.

Imagini difuzate de televiziunea publică ERT surprind pagube importantem mai ales surparea unor case vechi la Arkalohori şi în alte oraşe din zonă, în apropiere de Heraklion.

”Este un cutremur la care nu ne şteptam. Pentru moment există replici de (magnitudinea) 4,5”, a anunţat seismologul Efthymis Lekkas, preşedintele organismului Protecţiei Antiseimice, citat de agenţia elenă de presă Ana.

Ministrul Potecţiei Civile Christos Stylianides, însoţit de către Lekkas şi o echipă de la serviciile de luptă împotriva catastrofelor naturale (EMAK) urmau să sosească în Creta, potrivit ERT.

Grecia este situată deasupra unor importante falii geologice, iar cutremure au loc frecvent în această ţară.

Ultimul seism sângeros a avut loc la 3 martie, în centrul Greciei, la Elassona, soldat cu un mort şi zece răniţi şi cu pagube importante.

La 30 octombrie 2020, un cutremur de magnitudinea 7 a zguduit Marea Egee, între Insula greacă Samos şi oraşul turc Izmir, soldat cu 114 morţi în Turcia şi doi la Samos.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.