Şse persoane au fost ucise luni, în Rusia, de către un student, într-un incident armat, la Universitatea din Perm, în Ural, a anunţat Comitetul rus de anchetă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alte 28 de persoane au fost rănite, dintre care 19 prin împuşcare, potrivit Ministerului rus al Sănătăţii, citat de agenţiile ruse de presă.

Un bilanţ anterior, revizuit între timp, anunţa cel puţin opt morţi şi şase răniţi.

Autorul tirurilor a fost arestat şi era rănit, a precizat comitetul, apreciind că bilanţul incidentului ”este pe cale să se precizeze”.

Potrivit Kremlinului, tânărul suferă de probleme ”psihice”.

”Către ora (locală) 11.00 (9.00, ora României), un necunoscut a pătruns în campusul Universităţii din Perm cu o armă şi a deschis focul”, a anunţat într-un comunicat universitatea.

Autorul atacului ”a fost rănit în timp ce era arestat, deoarce a opus rezistenţă”, a precizat Comitetul rus de anchetă, care nu a oferit, imediat, date despre motivaţia atacatorului.

Sublocotenentul de poliţie Konstantin Kalinin povesteşte, într-o înregistrare video publicată de către Ministerul rus de Interne, că a fugit împreună cu partenerul său către campus după ce a fost informat cu privire la tiruri.

”Am văzut un băiat înarmat în casa scării. I-am strigat «lasă arma», însă el şi-a îndreptat arma către mine şi a tras, după care am făcut de arma mea de foc”, declară el, precizând că l-a atins pe suspect, iar apoi i-a acordat primul ajutor.

Potrivit Comitetului rus de anchetă, atacatorul era înarmatcu o puşcă cu alezaj neted”, pe care a achiziţionat-o în mai, înainte de înăsprirea legislaţiei cu privire la portul armelor, în urma unui atac armat sângeros într-o şcoală.

Studenţi, care au fugit de atacul armat, au sărit de la ferestre situate la primul etaj al unei clădiri a universităţii, potrivit unor înregistrări video postate pe reţele de socializare.

Într-o înregistrare video, filmată de la o fereastră, apare un bărbat îmbrăcat în înregime în negru, care deschide focul şi se îndreaptă către intrarea în clădire.

Atacatorul - a cărui identitate a fost stabilită, dar nu a fost dezvăluită - a pătruns în campus la ora locală 11.00 (9.00, ora României), potrivit serviciului de presă la universităţii.

Atacuri în şcoli şi universităţi sunt rare în Rusia, o ţară în care controlul armelor de foc este strict, însă ele au tendinţa să se înmulţească în ultimii ani.

Preşedintele rus Vladimir Putin denunţă un fenomen ”importat” din Statele Unite, un efect al globalizării.

Ultimul incident sângeros de acest fel a avut loc la 11 mai 2021, când un tânăr în vârstă de 19 ani a deschis focul în fosta sa şcoală, la Kazan, în Republica rusă Tatarstan. El a ucis atunci nouă persoane.

În aceaşi zi, liderul de la Kremlin a ordonat să se treacă în revistă reglementările cu privire la armele de foc.

Autorul atacului de la Kazan, care a fost arestat, avea un permis de purtare de armă semiautomată.

Altă dramă recentă a avut loc în octombrie 2018, când un licean a ucis 19 persoane, după care s-a sinucis, într-un liceu, la Kerci, un oraş situat în Peninsula ucraineană Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

Autorităţile au anunţat că au dejucat, în ultimii ani, zeci de planuri de atacuri vizând instituţii şcolare, implicând adesea adolescenţi.

În februarie, Serviciile ruse de Securitate (FSB) au arestat doi tineri, născuţi în 2005, de naţionalitate rusă, care erau activi pe diverse site-uri, pe care făceau apologia crimei şi sinuciderii.

Potrivit anchetatorilor, ei plănuiau să atace o instituţie şcolară la Saratov, pe Volga.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.