UPDATE - Presupusul ucigaş al lui Charlie Kirk se numeşte Tyler Robinson şi are 22 de ani. El nu era student al universităţii Utah Valley

UPDATE - Presupusul ucigaş al lui Charlie Kirk se numeşte Tyler Robinson şi are 22 de ani. El nu era student al universităţii Utah Valley

Autorităţile americane au anunţat vineri că numele suspectului în cazul asasinării activistului conservator Charlie Kirk este Tyler Robinson.

Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a confirmat într-o conferinţă de presă că Tyler Robinson, în vârstă 22 de ani, este principalul suspect în cazul uciderii activistului de dreapta Charlie Kirk.

Kirk a fost împuşcat în gât, miercuri, în timp ce vorbea la un eveniment din campusul Universităţii Utah Valley.

Vizibil emoţionat, guvernatorul a mulţumit familiei suspectului, care a alertat autorităţile şi a cooperat cu acestea.

Guvernatorul statului Utah a declarat că pe muniţia care nu a fost folosită, găsită lângă arma crimei descoperită într-un tufiş, scria: „Hei, fascistule! Ia asta!”, „O, bella ciao” sau „Dacă citeşti asta, eşti gay. LMAO”.

În conferinţa de presă comună a autorităţilor din Utah şi a FBI au fost citate numeroase dovezi care îl leagă pe suspectul reţinut de asasinarea lui Charlie Kirk. Printre acestea se numără propriile declaraţii făcute rudelor care sugerează că el a comis crima, mesaje pe reţelele sociale (în special Discord), precum şi dovezi fizice.

Potrivit guvernatorului, suspectul a contactat un prieten de familie, care apoi a contactat autorităţile.

Robinson vorbea negativ despre Kirk înainte de a comite crima, a declarat anchetatorilor un membru al familiei.

Preşedintele Donald Trump declarase anterior la Fox News că el crede, „cu un grad ridicat de certitudine”, că suspectul a fost reţinut.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Trump anunţă cu „cu un grad ridicat de certitudine” că suspectul în cazul asasinării lui Charles Kirk este în custodia autorităţilor / Numele lui nu va fi anunţat deocamdată / FBI va ţine o conferinţă de presă

Tyler Robinson nu era student la Universitatea Utah Valley, unde Charlie Kirk a fost împuşcat şi ucis, a precizat guvernatorul statului.

„Trăia, şi a trăit mult timp, cu familia sa în comitatul Washington”, a precizat guvernatorul Spencer Cox.

Autorităţile au analizat imaginile de supraveghere de la Universitatea Utah Valley şi l-au văzut pe suspect sosind în campus miercuri dimineaţă într-un Dodge Challenger, a detaliat guvernatorul Spencer Cox. El a fost văzut într-un tricou maro simplu, pantaloni scurţi de culoare deschisă, o şapcă neagră cu un logo alb şi pantofi de culoare deschisă, a spus Cox. Când a fost audiat, vineri dimineaţă, suspectul purta haine asemănătoare cu cele văzute pe înregistrare, a declarat guvernatorul.

Cel mai probabil, suspectul a acţionat singur. Întrebat de un reporter dacă autorităţile cred că Tyler Robinson a acţionat singur, Cox a răspuns: „Da, dar ancheta este în curs. În acest moment nu avem nicio informaţie care să conducă la arestări suplimentare”, a spus guvernatorul.

Tyler Robinson a fost reţinut joi, la ora locală 22.00 în Utah, a anunţat, la rândul său, directorul FBI, Kash Patel. „În mai puţin de 36 de ore - 33 mai exact - datorită întregii sârguinţe a guvernului federal şi în frunte cu partenerii de aici, din statul Utah, şi cu guvernatorul Cox, suspectul a fost reţinut într-o perioadă record”, a declarat Patel, care a fost criticat că a anunţat, în mod neprofesionist şi fals, că autorităţile au un suspect în custodie la scurt timp după comiterea faptelor.

„Dovezile criminalistice au fost deja evaluate” de FBI, a spus Patel, potrivit căruia peste 11.000 de ponturi sunt verificate, pe cât posibil.

Colegul de cameră al presupusului atacator Tyler Robinson le-a arătat anchetatorilor mesaje pe Discord, o aplicaţie de chat, în care Robinson vorbea despre recuperarea unei puşti, potrivit guvernatorului Spencer Cox. 

 
 
 
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră