Preşedintele american, Joe Biden, a susţinut, marţi seară, declaraţii cu privire la ultimele evoluţii ale crizei ucrainene, în care a anunţat sancţiuni împotriva Rusiei, printre care blocaj complet asupra a două mari instituţii financiare ruseşti: VEB şi Banca militară. ”Am oprit accesul Rusiei la finanţarea occidentală”, a precizat Biden.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Declaraţiile preşedintelui SUA vin în urma deciziei preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a recunoaşte independenţa celor două republici separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, şi a ordinului de a desfăşura trupe ruseşti în Donbas.
 

Biden a afirmat că Putin a susţinut „în mod bizar” că cele două regiuni pe care le-a recunoscut ca state independente nu mai fac parte din Ucraina.
 
„Acesta este începutul unei invazii ruse a Ucrainei”, a spus el, făcând referire la discursul lui Putin de luni şi la aprobarea Consiliului Federaţiei pentru trimitere de trupe în Donbas.
 
„Voi începe să impun sancţiuni drept răspuns, sancţiuni care merg mult mai departe de paşii pe care noi şi aliaţii şi partenerii noştri le-am aplicat în 2014. Dacă Rusia merge mai departe cu această invazie, suntem pregătiţi să mergem mai departe cu sancţiunile”, a spus Biden.
 
Biden spune că SUA vor colabora cu Germania pentru a se asigura că proiectul conductei Nord Stream 2 „nu va avansa”.
 
Rusia va plăti un preţ şi mai mare dacă va continua agresiunea - inclusiv sancţiuni mai severe, avertizează el.
 
Biden a precizat că a păstrat legătura în mod constant cu liderii europeni, inclusiv cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
 
SUA, aliaţii şi partenerii săi au lucrat la unison, spune el.
 
"Suntem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina. Suntem uniţi în opoziţia noastră faţă de agresiunea rusă. Suntem uniţi în hotărârea noastră de a ne apăra alianţa NATO", a spus preşedintele.
 
Biden a afirmat că nu are intenţia de a lupta cu Rusia, dar promite că va apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO.
 
El a adăugat că nu ai nevoie de sânge decât dacă intenţionaţi să începi un război - făcând referire la dezvăluirile conform cărora Rusia şi-a făcut provizii de sânge în apropierea graniţei cu Ucraina.
Biden a anunţat că a autorizat mişcări suplimentare de forţe şi echipamente militare americane în Europa pentru a „întări” aliaţii baltici din Estonia, Letonia şi Lituania, după ce Vladimir Putin a ordonat desfăşuarea trupelor în Donbas.
 
„Astăzi, ca reacţiei la răspunsul Rusiei că nu îşi va retrage forţele din Belarus, am autorizat mişcări suplimentare ale forţelor şi echipamentelor americane, deja staţionate în Europa, pentru a consolida apărarea aliaţilor noştri baltici: Estonia, Letonia şi Lituania”, a declarat Biden, adăugând că acestea sunt „mişcări total defensive”.
 
„Implementăm sancţiuni de blocare completă asupra a două mari instituţii financiare ruseşti: VEB şi banca lor militară", a afirmat el.
 
„Implementăm sancţiuni cuprinzătoare asupra datoriilor suverane ale Rusiei. Asta înseamnă că am oprit accesul guvernului Rusiei la finanţarea occidentală. Guvernul nu mai poate strânge bani din Occident şi nu poate tranzacţiona cu noua sa datorie pe pieţele noastre sau pe pieţele europene", a precizat Biden.
 
"Vom impune, de asemenea, sancţiuni elitelor Rusiei şi membrilor familiei acestora. Ei împărtăşesc câştigurile corupte ale politicilor Kremlinului şi ar trebui să împărtăşească şi durerea”, a afirmat preşedintele SUA.
„Am lucrat cu Germania pentru a ne asigura că Nord Stream 2 nu va merge mai departe”, a adăugat el..
Biden a mai precizat că dacă Rusia „îşi continuă agresiunea”, ar putea urma sancţiuni suplimentare.
Preşedintele Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin că a atacat „dreptul la existenţă” al Ucrainei.
 
Biden a spus că discursul lui Putin a arătat că nu are niciun interes în „urmărirea unui dialog real” privind securitatea europeană.
 
„El a ameninţat indirect teritoriul deţinut anterior de Rusia, inclusiv naţiunile care astăzi sunt democraţii înfloritoare şi membri NATO. A continuat să ameninţe în mod explicit, fiindcă nu i-au fost îndeplinite cerinţele extreme”, consideră Joe Biden, care s-a intrebat, referindu-se la Vladimir Putin: ”Cine se crede, pentru numele lui Dumnezeu?”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.