Mai multe persoane au fost ucise joi, la Rotterdam, în sudul Olandei, unde un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat după ce a deschis focul într-un apartament, iar apoi a pătruns într-un centru medical vecin, relatează AFP, The Associated Press şi metro.co.uk.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia nu pecizează numărul morţilor.

Mai multe publicaţii olandeze scriu că suspectul purta o ţinută de luptă şi că ar fi fugit cu un scuter.

Poliţia a anunţat anterior că un bărbat purtând o  ţinută militară şi înarmat cu o armă de mână a deschis focul într-o clasă la spitalul universitar.

Incendii au izbucnit în apropierea ambelor scene ale atacului, au anunţat autorităţile.

El a fost, însă arestat de către poliţie, şi încătuşat pe heliportul spitalului.

Mobilul atacului era necunoscut imediat.

Atacatorul ar fi folosit o armă de mână.

Mai multe publicaţii locale mai scriu că un incendiua izbucnit în altă clădire, aflată în apropierea locului atacurilor armate.

Mai multe detonări au fost auzite.

Cauza incendiului era, însă, necunoscută imediat.

O persoană a fost rănită într-un apartament pe Heiman Dullaertplein, la aproximativ 1,5 kilometri distanţă de centrul medical, în cartierul Lloydkwartier al oraşului portuar.

Poliţia crede că este vorba despre un singur atacator şi a anunţat că anchetează implicarea suspectului arestat în atacuri.

Potrivit postului RTV Rijnmond, doi copii se aflau în casă la momentul atacului.

Un incendiu, lângă această casă, a fost stins, potrivit agenţiei olandeze de presă NOS.

Imagini postate pe reţele de socializare surprind alt incendiu în spitalul universitar.

Martori oculari au declarat postului olandez RTL că s-ar fi folosit cocteiluri Molotov.

Un student la Medicină a declarat că s-au tras cinci gloanţe la etajul patru al spitalului, după care arma a fost aruncată.

Alt martor, care se afla în spital, a declarat NOS că ”era multă panică şi se ţipa”.

”Am fugit de acolo la Spitalul Pediatric Sophia, unde mă aflu acum în siguranţă. Nu avem voie să părăsim clădirea şi trebuie să aşteptăm să vedem ce se întâmplă”, declară acest martor.

Centrul Medical Erasmus a anunţat pe X că, din cauza unort ”incidente diverse”, nu recomandă veniri la spital.

Poliţia a evacuat tot studenţii şi personalul.

”Două incidente armate au avut loc la 28 septembrie într-o casă, pe Heiman Dullaertplein, şi într-o clasă la EMC, pe Rochussenlaan, la Rotterdam”, a anunţat poliţia pe X.

”Mă gândesc la victime, trecători, familie, prieteni, îngrijitori şi ofiţerii de poliţie”, a declarat, la Bruxelles, ziarului olandez AD, ministrul în exerciţiu al Justiţiei Dilan Yeşilgöz.

Aceste atacuri arată ”încă o dată cât de importantă este activitatea” poliţiei, a subliniat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.