Miliardarul rus Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea, a fost zărit în sala în care au loc negocierile ruso-ucrainene desfăşurate marţi, în Turcia, la Istanbul, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE -  Suspiciunea de otrăvire a miliardarului rus în cadrul negocierilor de pace de la începutul lunii martie nu corespunde cu realitatea, a comunicat Kremlinul, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Potrivit Rusiei, ştirea face parte dintr-un ”război informaţional”.

Kremlinul mai susţine că Abramovici nu este un membru oficial al delegaţiei ruse în Turcia, deşi a fost fotografiat la negocierile dintre cele două delegaţii.

ŞTIREA INIŢIALĂ - În imaginile difuzate de presa turcă, oligarhul rus este văzut stând la o masă alături de Ibrahim Kalin, un purtător de cuvânt al preşedintelui turc Erdogan, purtând căşti prin care aude traducerea discursului liderului Turciei.

Abramovici nu se află la masa principală a delegaţiilor de negociatori.

Se pare că purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc, Kalin, ar fi contribuit la coordonarea întâlnirilor dintre oligarhul rus şi un membru al delegaţiei ucrainene în hotelurile din Istanbul.

Prezenţa lui Abramovici sugerează că este încă implicat la un anumit nivel în încercările de mediere dintre Rusia şi Ucraina.

Luni au apărut relatări în presă conform cărora el a suferit simptome de otrăvire în urma negocierilor de pace desfăşurate la graniţa dintre Ucraina şi Belarus la începutul lunii martie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.