Un avion de vânătoare american a fost doborât vineri deasupra Iranului, ceea ce a declanşat imediat o operaţiune de căutare şi salvare a supravieţuitorilor, a declarat un oficial american pentru Reuters, acesta fiind primul incident de acest gen cunoscut de la declanşarea războiului dintre SUA şi Iran, pe 28 februarie. Ulterior, oficiali americani au confirmat pentru CBS News şi NBC News că unul dintre membrii echipajului a fost salvat. În timpul operaţiunii de salvare, două elicoptere americane ar fi fost atinse de tiruri. Ulterior, iranienii au susţinut că au doborât şi un al doilea avion american, care s-a prăbuşit în mare, în timp ce preşedintele parlamentului de la Teheran a ironizat eforturile americanilor de a-şi recupera oamenii.
UN AL DOILEA AVION AMERICAN AR FI FOST DOBORÂT
UPDATE - Iranul susţine că a doborât un al doilea avion american, un Warthog care s-a prăbuşit în apele Golfului Persic.
Pilotul, singur la bord, a fost salvat teafăr şi nevătămat, potrivit a doi oficiali americani citaţi de The New York Times.
Aparatul, un A-10 Warthog, s-ar fi prăbuşit în apropierea strâmtorii Ormuz cam în acelaşi moment în care un F-15E a fost doborât deasupra Iranului, potrivit cotidianului american.
Autorităţile au oferit puţine detalii cu privire la circumstanţele şi locul exact al accidentului avionului A-10.
După ce un membru al echipajului de la bordul F-15E a fost salvat de forţele americane, operaţiunile de căutare a celui de-al doilea membru al echipajului continuau.
DOUĂ ELICOPTERE AMERICANE, ATINSE DE TIRURI IRANIENE
UPDATE - Două elicoptere militare americane care participau la operaţiunile de căutare şi salvare a avionului F-15 au fost lovite de focul inamic iranian, însă toţi militarii sunt teferi, potrivit unui oficial american citat de NBC News.
MEMBRUL ECHIPAJULUI CARE A FOST SALVAT SE CATAPULTASE
UPDATE - Membrul echipajului de pe F-15 care a fost recuperat se catapultase, a declarat un oficial american pentru Reuters.
Perspectiva ca un pilot american să fie în viaţă şi să încerce să se ascundă în Iran ridică miza pentru Statele Unite într-un conflict care, potrivit sondajelor de opinie, a avut dificultăţi în a câştiga sprijinul popular în rândul americanilor.
A high-quality video of two Apache helicopters searching for F-15E fighter pilots who were shot down in Iran.
— Farzad Seifikaran (@FSeifikaran) April 3, 2026
Two U.S. officials tell CBS News one crew member from the downed F-15E was rescued by U.S. forces. pic.twitter.com/b3GYddMu9P
De asemenea, aceasta reprezintă o provocare pentru armata SUA, care se confruntă cu dubla sarcină de a încerca să salveze viaţa unui american aflat în spatele liniilor inamice, protejând în acelaşi timp pe oricine este implicat în misiuni de salvare periculoase.
Oficialii iranieni au îndemnat civilii să fie atenţi la supravieţuitori şi au inundat reţelele sociale cu imagini care pretind că arată resturile aeronavei.
Doi oficiali americani au declarat că aeronava era un avion de vânătoare F-15E, care are două locuri: unul pentru pilot şi al doilea pentru ofiţerul de sisteme de armament. Nu este clar care dintre cei doi a fost recuperat, iar oficialul american care a confirmat recuperarea nu a oferit detalii despre modul în care a avut loc aceasta.
William Goodhind, analist de imagini criminalistice la Contested Ground, a declarat că imaginile cu aripa din coada avionului, vizibile în fotografiile postate pe reţelele sociale, corespund cu cele ale unui F-15E Strike Eagle, care transportă doi membri ai echipajului.

IRANUL OFERĂ RECOMPENSE PENTRU PRINDEREA AMERICANILOR
Guvernatorul provinciei Kohgiluyeh şi Boyer-Ahmad a declarat că oricine a capturat sau ucis membrii echipajului „va fi recompensat în mod special”, a informat agenţia de ştiri semi-oficială a Iranului, ISNA.
Incidentul survine în urma ameninţărilor preşedintelui american Donald Trump de a bombarda ţara până la o aduce la stadiul din „Epoca de Piatră”, inclusiv prin atacarea infrastructurii energetice şi a staţiilor de desalinizare ale Iranului. Trump presează Teheranul să pună capăt războiului în condiţiile impuse de SUA.
Până în prezent, 13 membri ai armatei americane au fost ucişi în conflict şi peste 300 au fost răniţi, potrivit Comandamentului Central al SUA. Niciun soldat american nu a fost luat prizonier de Iran.
În timp ce Trump a încercat în repetate rânduri să prezinte armata iraniană ca fiind învinsă, serviciile de informaţii americane arată că Iranul deţine în continuare o capacitate considerabilă de rachete şi drone.
Până săptămâna trecută, Statele Unite puteau stabili cu certitudine doar că au distrus aproximativ o treime din arsenalul de rachete al Iranului. Situaţia unei alte treimi era mai puţin clară, dar bombardamentele au avariat, distrus sau îngropat probabil acele rachete în tuneluri subterane şi buncăre, au declarat surse Reuters.
Războiul dintre SUA şi Israel cu Iranul s-a extins în Orientul Mijlociu, ucigând mii de oameni şi lovind economia globală cu preţuri ale energiei în creştere, care alimentează temerile de inflaţie în ţările din întreaga lume.
Războiul este nepopular în rândul americanilor, două treimi dintre aceştia considerând că SUA ar trebui să depună eforturi pentru a-şi încheia rapid implicarea în conflict, chiar dacă asta înseamnă neîndeplinirea obiectivelor stabilite de administraţia Trump, a arătat un sondaj Reuters/Ipsos realizat săptămâna aceasta.
ISRAELUL ÎŞI AMÂNĂ ATACURILE PLANIFICATE
UPDATE - Israelul a amânat vineri o parte din atacurile pe care le avea planificate în Iran, pentru a nu împiedica operaţiunile de căutare şi salvare a celor doi membri ai echipajului care se aflau la bordul unui avion de vânătoare american doborât deasupra Iranului, a confirmat un oficial israelian pentru CNN.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Oficialul american care a confirmat iniţial doborârea avionului şi care a vorbit sub condiţia anonimatului nu a oferit detalii suplimentare.
Agenţia de presă iraniană Fars a relatat vineri că armata iraniană a lansat, la rândul ei, operaţiuni de căutare pentru a-l găsi pe pilotul avionului de vânătoare american, lovit de un sistem de apărare aeriană. „Forţele militare au lansat o operaţiune de căutare pentru a-l găsi pe pilotul de vânătoare american care a fost lovit mai devreme în cursul zilei”, scrie Fars.
Postul local de televiziune de stat a difuzat imagini cu ceea ce prezintă ca fiind aparatul. Potrivit unui comunicat al poliţiei, difuzat la televiziune, acesta ar fi fost ţintit în timp ce survola centrul Iranului, înainte de a fi doborât în provincia Kohgiluyeh şi Boyer-Ahmad (sud-vest).
Pentagonul şi Comandamentul Central al SUA nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
Perspectiva ca piloţii americani să fie în viaţă şi să se afle în Iran în timpul unui conflict în desfăşurare creşte considerabil miza pentru Statele Unite în acest război.
Oficialii iranieni au îndemnat civilii să fie atenţi la supravieţuitori şi au oferit o recompensă pentru capturarea piloţilor. Guvernatorul provinciei Kohgiluyeh şi Boyer-Ahmad din Iran a declarat că oricine va captura sau ucide echipajul „va fi special recompensat”, potrivit agenţiei de ştiri semi-oficiale iraniene ISNA.
„Dacă capturaţi pilotul sau piloţii inamici în viaţă şi îi predaţi poliţiei şi forţelor armate, veţi primi o recompensă generoasă”, a declarat şi poliţia, potrivit unui mesaj citit în direct la televiziunea de stat iraniană.




























