Laboratorul suedezo-britanic AstraZeneca anunţă că vaccinul AstraZeneca-Oxford are o eficienţă de 79% împotriva covid-19 şi că nu creşte riscul formării unor cheaguri de sânge (tromboză), arată un studiu clinic efectuat în Statele Unite, în timp ce un sondaj arată că acest vaccin este perceput de către locuitorii mai mult ţări europene mai degrabă ”periculos” decât ”sigur”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vaccinul are o eficienţă de 80% la persoane în vârstă de peste 65 de ani, subliniază grupul.

Mai multe state membre UE au recomandat ca vaccinul AstraZeneca-Oxford să nu fie administrat persoanelor în vârstă, din cauza lipsei unor date în acest sens în studii anterioare.

Utilizarea acestui vaccin este crucială, în contextul în care accelerează un al treilea val al epidemiei covid-19, mai ales în Europa, unde Germania intenţionează să aplice noi restricţii.

Vaccinul are o eficienţă de 79% în prevenirea simptomelor covid-19 în populaţia generală şi de 100% în împiedicarea formelor grave ale bolii şi spitalizării, a anunţat laboratorul suedezo-britanic luni, în urma unor teste clinice în faza 3 efectuate în Statele Unite asupra a 32.449 de particopanţi.

El are o eficienţă  de 80% la persoane în vârstă şi nu creşte riscul formării unor cheaguri de sânge, potrivit laboratorului.

Vaccinul AstraZeneca-Oxford este perceput ca mai degrabă ”periculos” decât ”sigur” în Germania, Franţa, Spania şi Italia, arată un studiu de opinie realizat în perioada 12-18 martie.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) l-a catalogat însă drept ”sigur şi eficient”, iar utilizarea vaccnului a fost reluată în mai multe ţări.

Însă impactul asupra opiniei publice s-a făcut simţit, subliniază Institutul YouGov.

”Nu doar că am constatat o creştere considerabilă a numărului persoanelor care-l consideră periculos în ultimele două săptămâni în Euripa, dar vaccinul AstraZeneca(-Oxford) continuă să fie considerat cu mult mai puţin sigur decât vaccinurile Pfizer(-BioNTech) şi Moderna”, comentează YouGov într-un comunicat.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.